Poate ati auzit la televizor ca se intampla si la noi tot felul de smecherii in trafic. La noi situatia a fost diferita dar intra in acelasi segment.
ARAD -Hoţii au dat o nouă lovitură în oraşul nostru: au spart o casă de schimb valutar şi au furat seiful în care se aflau 39.000 lei.
Local
Mai bine de o oră norii s-au dezlănțuit peste municipiu. Compania de Apă Arad și Primăria Arad sunt în alertă.
1
Local
O imagine surprinsă de arădeni arată o formațiune de nori de tip pâlnie, asemenea unei tornade în apropriere de Cuvin.
Mapamond
Cel puţin 50 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 500 au fost rănite, vineri, într-o catastrofă feroviară produsă în statul Odisha, în estul Indiei, a anunţat vineri un oficial local, relatează AFP.
Local
Excelența Sa Alfredo Maria Durante Mangoni a efectuat vineri o scurtă vizită la Arad, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a Republicii Italia.
România
Preşedintele Klaus Iohannis i-a mulţumit, vineri, Regelui Charles al III-lea, la Palatul Cotroceni, pentru „implicarea autentică în protejarea şi celebrarea unor valori care ţin de însăşi identitatea naţională”.
Local
Averse torențiale și vijelii sunt anunțate în această seară în mai multe localități din județ. Update: Avertizare prelungită până la 21:35.
România
Regele Charles al III-lea a mărturisit, vineri, la Palatul Cotroceni, că „întotdeauna” s-a simţit „acasă” în România, pe care a numit-o, în limba română, „ţară de glorii, ţară de dor”, citând din poezia lui Mihai Eminescu, „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”.
România
De la 1 iulie va intra în vigoare noul contract-cadru al CNAS, dar şi normele metodologice de aplicare a acestuia, informează un comunicat de presă transmis de instituţie.