O tentativă de fraudă online în numele Companiei de Transport Public (CTP) Arad este în derulare pe reţeaua de socializare Facebook, unde este distribuită o reclamă care promite carduri de transport foarte ieftine şi în număr limitat, pentru a determina oamenii să completeze un formular prin care şi-ar putea dezvălui date personale sau financiare.
Primăria Municipiului Arad și Compania de Transport Public Arad anunţă publicul călător că, sâmbătă, 24 august 2024, în intervalul 18:00-24:00, respectiv duminică, 25 august 2024, în intervalul 19:00-24:00, din cauza unor evenimente organizate de Zilele Aradului 2024, se suspendă circulația tramvaielor pe tronsonul Podgoria – Piața Romană.
Între timp, se (mai) închid ușile peste încă o tragedie care nu ar fi trebuit să se întâmple, se închid ușile peste nepăsarea și cinismul vostru, al celor care, în spatele ușilor capitonate, blestemați în barbă ceasul rău. Nu de părere de rău pentru necazul petrecut, ci pentru că nu înțelegeți de ce toate vi se întâmplă vouă, celor pregătiți să mai cereți niște voturi de la orașul acesta, în mai puțin de un an.
România
Senatul a adoptat tacit, luni, propunerea legislativă privind declararea zilei de începere a anului școlar pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial drept zi liberă pentru părinți.
Mapamond
„One Battle After Another”, ultimul film al lui Paul Thomas Anderson, conduce nominalizările pentru Globurile de Aur, considerate o trambulină pentru Premiile Oscar, conform anunțurilor făcute luni la Beverly Hills.
Local
Lacul Tauț, afectat de seceta din ultimul an, este în creștere pe fondul precipitațiilor din această toamnă, dar rămâne la un volum sub 50% din normalul perioadei și ar fi nevoie de încă patru-cinci luni de ploi pentru a recupera apa pierdută, au constatat specialiștii.
Evenimente
Asociația Altruism și Speranță organizează, pe 16 decembrie 2025, un concert caritabil cu Amalia Preda, în sprijinul a peste 300 de copii.
Mapamond
Președintele SUA, Donald Trump, a criticat din nou aspru Europa luni, afirmând că aceasta merge în „direcții greșite”, la numai câteva zile după publicarea de către Washington a noii strategii de securitate a Statelor Unite ale Americii, care ia în colimator mai multe probleme de pe continentul continentul european, între care și chestiunea migrației, potrivit DPA și AFP.
3
Mapamond
Filmul „One Battle After Another”, cu Leonardo DiCaprio în rol principal, conduce nominalizările anunţate luni pentru Globurile de Aur. Iată principalele nominalizări pentru cea de-a 83-a ediţie a galei Globurilor de Aur, care va avea loc la 11 ianuarie, conform AFP.
Mapamond
Volodimir Zelenski a subliniat luni că nu are nici dreptul legal, nici dreptul moral să cedeze Rusiei teritorii ucrainene, problema teritorială fiind un punct central al negocierilor în curs asupra unui plan de pace sub mediere americană, informează AFP.
4
ARADON Sport local
Antrenoarea de la FCC UAV Arad a ținut cursurile obligatorii pentru antrenorii de juniori puțin diferit, încercând „să arăt pregătirea ca un întreg proces structurat de dezvoltare pe parcursul adolescenței”.