aradon.ro Web analytics

Tersasele si locurile de agrement din Arad au fost luate la puricat, sâmbătă, de polițiști, jandarmi și inspectori ai DSP și DSV.  Creșterea numărului de îmbolnăviri cu COVID i-a scos pe inspectori în stradă, în speranța că în vor determina pe oameni să respecte distanțarea socială și să poarte măști.
Vacanțele de vară ar putea începe din 15 iunie. Potrivit unui comunicat de presă, citat de Agerpres, al Ambasadei Greiei în România, din 15 iunie Grecia va primi turiști din România, Bulgaria și statele UE fără niciun fel de măsuri de carantină.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al Județului Arad a hotărât reluarea activităților pe terenurile de sport și locurile de joacă pentru copii situate în aer liber, precum și în zona parcului „Mihai Eminescu”, în piața Obor și complexul comercial „Jackson”, bineînțeles cu luarea măsurilor de distanțare și de igienă, inclusiv dezinfecție.
Străzi pietonale cu iluminat ambiental, investiții în lucrările de artă ale arădenilor, un Arad deschis arădenilor, propunerile liderilor PNL Arad de la conducerea municipiului și județului.

Local

Samuel Caba: „Se pare că nu am fost destul de convingători”
Arad. Candidatul Partidului Republican la fotoliul de primar al Aradului crede că nu a fost destul de convingător în aceste alegeri dar pune scorul de doar 1,2% obținut la alegerile locale și pe seama celor doar 8 săptămâni pe care le-a avut la dispoziție de când a intrat în jocul politic al toamnei.

Local

Sântana continuă cu Daniel Tomuța, care a obținut al treilea mandat de primar
Conform rezultatelor parțiale publicate pe site-ul Autorității Electorale Permanente, liberalul Daniel Tomuța a obținut cel de-al treilea mandat de primar al orașului Sântana fără mari emoții.

Local

14.329 voturi pentru mandatul de primar al Aradului
Biroul Electoral Central vine cu primele date parțiale în urma scrutinului din 27 septembrie. Cu o prezență la urne de puțin sub 30% și un număr total de voturi de aproximativ 44 de mii, Primăria Municipiului Arad a fost câștigată cu 14.329 de voturi. 12

Local

Valentin Bot, primar pentru al cincilea mandat la Șiria
ȘIRIA. Valentin Bot s-a impus fără emoții la Șiria și a ajuns astfel la cel de al cincilea mandat în funcția de primar al comunei arădene. 1

Local

Dan Pocrișer, un nou mandat la Primăria Pâncota
Primarul orașului Pâncota și-a anunțat victoria pe rețeaua de socializare. Dan Pocrișer a fost ales, din nou, primar, cu un procent de aproximativ 84 la sută. 4

Local

Wiener și Fifor se pregătesc de opoziție în CLM?
ARAD. Adrian Wiener – candidatul USR PLUS la Primăria Municipiului Arad a recunoscut încă de aseară că a pierdut lupta pentru primărie, dar a transmis că „schimbarea a început”. Mesajul transmis de Wiener luni dimineața a fost unul prin care Wiener dă de înțeles că USR PLUS va intra în opoziție în Consiliul Local Municipal. 3

Local

UPDATE. Rezultate parțiale: Bibarț – 32,27%, Wiener – 26,22%, Fifor - 15,69%
ARAD. Călin Bibarț a câștigat Primăria Municipiului Arad, atât Adrian Wiener cât și Mihai Fifor recunoscându-și încă de azi noapte înfrângerea. 38

Local

Corneliu Popi Morodan, primar cu 95% din voturi
GHIOROC. „V-am ciuruit”, a transmis în noaptea de după alegeri primarul din Ghioroc, Corneliu Popi Morodan. 1

Local

Lupta de la Șepreuș se lasă cu ieșiri din politică?
ȘEPREUȘ. După ce a pierdut alegerile pentru funcția de primar, candidatul PSD, Mihai Pârv anunță că ar putea renunța la politică.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.