Persoanele fizice care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la 31 august 2024 pot beneficia de anularea unei părţi din acestea, precum şi de anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data menţionată, conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă postat pe pagina de internet a Ministerului de Finanţe.
Mapamond
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat sâmbătă începerea unei restructurări a companiilor publice din sectorul energetic, printre care şi operatorul nuclear Energoatom, aflat de câteva zile în centrul unui amplu scandal de corupţie, transmite AFP.
România
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, sâmbătă, la Ploiești, că la clinica stomatologică din Capitală unde o fetiță de 2 ani a decedat nu existau elemente importante, minim necesare ca infrastructură, pentru a putea efectua anestezie generală în cazul intervențiilor stomatologice.
Local
Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că organizează, pe 3 decembrie 2025, examen pentru atestarea detectivilor particulari.
UT Arad
UTA a pierdut meciul amical cu hunedorenii, singurul gol al arădenilor fiind marcat de tânărul Țăroi!
2
Local
În cadrul unor acțiuni desfășurate în pădurile din județul Arad, polițiștii au confiscat lemn în valoare de 42 de mii de lei și au dat amenzi de 40 de mii.
Local
Prestigioasa gală Romanian Legal Awards și-a desemnat vineri, 7 noiembrie 2025, laureații într-un eveniment desfășurat în Capitală, care a reunit peste 200 de firme și case de avocatură din întreaga țară. Evenimentul, considerat cel mai important din domeniul juridic românesc, are ca scop recunoașterea și promovarea excelenței în avocatura autohtonă.
1
România
Board-ul Fondului Monetar Internațional solicită României un mix adecvat de politici și reforme structurale ambițioase pentru a sprijini creșterea, a restabili sustenabilitatea fiscală și a proteja stabilitatea financiară, potrivit raportului elaborat de instituția financiară internațională, în urma consultărilor de la București pe marginea Articolului IV.
1