aradon.ro Web analytics

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Nădlac II - Autostradă, împreună cu lucrători ai Comisariatelor Județene din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în țară a două automarfare încărcate cu aproape 40 de tone de deșeuri, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.

Local

Minoră din Zădăreni dată dispărută
Carmen Hrușcă, în vârstă de 16 ani, a plecat marți dimineață spre școală și nu s-a mai întors acasă.

Local

Un nou eveniment caritabil organizat de asociațiile Sfântul Martin OSTSM si Europeanul din Arad
A oferi un zâmbet unui copil, este mai presus de orice sentiment. Acesta este motto-ul celor două asociații, care organizează, la inițiativa familiei Boloni – Petcu, o seară deosebită pentru copiii de la „Raza de soare” și CSEI Arad, Împreună dăruim zâmbete.

UT Arad

Remiză albă şi adio Cupă!
După o repriză secundă dezamăgitoare, UTA ratează şansa de a se califica în sferturi.

ARADON Sport local

Opt medaliaţi pe salteaua de greco-romane

UT Arad

UTA, trei puncte peste locurile de baraj

ARADON Sport local

Au împuşcat cinci medalii în finala juniorilor III
Viitorul sună foarte bine la secţia de tir de la CS Municipal Arad.

Local

Un nou termen ratat pe pasajul din Micălaca
Constructorul nu a reuşit să finalizeze pasajul nici în luna noiembrie, aşa cum a spus în vară. 2

Mapamond

Ostaticilor le-au fost administrate tranchilizante înainte de eliberarea din captivitate, potrivit unui oficial israelian
Hamas le-a administrat tranchilizante unora dintre ostaticii israelieni înainte de a-i elibera „pentru a-i face să pară fericiţi” şi mai relaxaţi, a declarat marţi un oficial al Ministerului Sănătăţii israelian în faţa unei comisii din Knesset, potrivit agenţiilor de presă TPS şi EFE. 1

Mapamond

Anchetă în Ucraina cu privire la achiziţia de arme pentru armată
Ucraina a deschis o anchetă privind contracte de achiziţionare de arme pentru forţele sale armate, a indicat marţi şeful parchetului specializat în dosare de corupţie (SAP), Oleksandr Klimenko, citat de France Presse.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.