Mapamond
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acuzat marţi Occidentul că doreşte să dezmembreze şi să jefuiască Rusia, într-un mesaj prin videoconferinţă adresat participanţilor la cel de-al XXV-lea Consiliu Mondial al Poporului Rus, care se desfăşoară la Moscova, informează agenţia EFE.
Local
Joi şi vineri, tribut adus marilor actori români, de Ziua Națională, la Cinematograful „Arta” din Arad.
Ştiri sportive
Antrenorul a demisionat în cursul zilei de azi, după o discuție cu conducerea clubului.
Local
Preşedintele Senatului şi ministrul Dezvoltării „driblează” Aradul, iar ministrul de Interne inaugurează Oncologia (!?).
România
Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a hotărât, marți după-amiaza, arestarea pentru 30 de zile a elevei de la Colegiul „Traian Vuia” din Oradea, acuzată de tentativă de omor.
Local
Primii şapte militari care au trecut cu brio probele de angajare în armată din această toamnă au depus marţi jurământul de credință față de țară.