aradon.ro Web analytics

ARAD. Anul acesta cursurile de limba chineză pentru elevii din școlile partenere Institutului Confucius se vor desfășura doar în sistem on-line și vor fi susținute de profesori din Cluj și din China.

UT Arad

Virgiliu Postolachi a impresionat la UTA în primul amical
Clubul lucrează la transferul atacantului care a fost crescut de Paris Saint Germain.

Local

Un bărbat din Timiș, care își ținea tatăl mort în casă, a încercat să se sinucidă când a intrat poliția peste el
Un incident deosebit de grav s-a petrecut, vineri, în comuna timișeană Banloc. Un bărbat a încercat să se sinucidă de față cu oamenii legii, după ce a fost prins că își ținea tatăl mort în casă. A refuzat să permită accesul altor persoane, atât în curtea imobilului, cât și în casă.

Local

Polițiștii arădeni au discutat cu copiii instituționalizați despre alcool și droguri
Pe parcursul acestei săptămâni, au avut loc mai multe întâlniri cu copiii din casele de tip social, ocazie cu care le-au fost prezentate riscurile la care se expun în cazul consumului de alcool și droguri.

Local

Cod galben de furtună, emis pentru județul Arad
ANM a emis o avertizare cod galben pentru perioada 25-26 iunie. Sunt posibile intensificări ale vântului, vijelii și ploi torențiale.

Local

Ioan Tamaș a solicitat eliberarea din funcția de inspector șef al IPJ Arad
Chiar dacă îndeplinește condițiile de pensionare, acesta a solicitat prelungirea rămânerii sale în sistem. Râmâne de văzut unde își va continua activitatea, dar mai ales cine îl va înlocui la cârma IPJ Arad. 2

Local

„Moise” domină topul primelor 20 de medii de la Evaluarea Națională
9 din primii 20 de elevi din Arad, în funcție de mediile obținute la Evaluarea Națională, sunt de la Colegiul Național „Moise Nicoară”.

ARADON Sport local

Shereen Sutherland va juca în Grecia
Extrema pleacă după jumătate de sezon de la FCC Baschet UAV Arad, unde nu a impresionat.

UT Arad

Șteau și Maxim vor să ajute cât mai mult la UTA
Tinerii veniți de la Gaz Metan Mediaș au jucat o repriză în amicalul cu Maritsa, Șteau marcând primul gol arădean.

Mapamond

Focuri de armă într-un club pentru homosexuali din capitala Norvegiei. Două persoane au fost ucise şi cel puţin 14 sunt rănite
Două persoane au fost ucise şi 14 rănite sâmbătă într-un schimb de focuri de armă într-un club de noapte şi pe străzile din apropiere din capitala Norvegiei, Oslo, a anunţat poliţia norvegiană. 4

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.