ICR Budapesta continuă seria de evenimente jazzistice prin concertele cu sala plină ale Locomotivei Jazz, invitând în luna iunie 2012, înaintea intrării în triaj, doi muzicieni din România să participe alături de doi muzicieni din Ungaria într-o nouă aventură muzicală, la peste trei ani de la „punerea pe şine” a acestui inedit jam-session.
BUDAPESTA. „Locomotiva Jazz – cu vagoane din România şi Ungaria” la Budapesta şi Seghedin sub egida programului-cadru „Spiritul unui Oraş. Timişoara”.
ICR Budapesta continuă seria de evenimente jazzistice din ultimii ani, invitând în luna aprilie doi importanţi muzicieni din România să concerteze alături de doi reprezentanţi notorii ai jazzului maghiar şi de o vocalistă din Cuba. Alături de Sebastian Spanache (pian) şi de Ioan Alexandru „Uţu” Pascu (contrabas) vor urca pe scenă Elsa Valle (voce) din Cuba şi Gábor Winand (saxofon) şi Imre Kőszegi (tobe) din Ungaria.
BUDAPESTA.Invită talente ale tinerei generaţii din România, Estonia şi Ungaria.
Locomotiva Jazz, program de succes al ICR Budapesta, care a reunit până în prezent în decursul a 52 de concerte 77 muzicieni din România, Ungaria, Estonia, Marea Britanie, SUA, Danemarca, Slovacia şi Olanda face în luna februarie 2012 trei ani, fiind astfel unul dintre cele mai longevive proiecte.
UT Arad
Un zbor charter i-a adus pe fotbaliștii de la Universitatea Craiova la Arad. Aceștia au ales să aterizeze direct la Arad, venind cu un zbor operat de o companie maghiară.
Local
Un transformator electric ars a lăsat localitățile Fântânele, Frumușeni și Aluniș fără apă. Se estimează remedierea defecțiunii în 5-6 ore.
România
Ilie Bolojan anunță al doilea pachet de reforme, vizând ANAF, companiile și băncile de stat, sănătatea și administrația locală. Acuză Fiscul că avertizează unele firme înainte de controale și cere transparență totală de la companiile de stat. Semnalează abuzuri în consiliile de administrație și propune pensionarea magistraților la 65 de ani, cu consultări prealabile.
România
Consiliul Superior al Magistraturii susține, într-o informare trimisă Comisiei Europene, că propunerea legislativă privind pensiile ocupaționale pentru magistrați este „un demers concertat al factorului politic menit să destabilizeze autoritatea judecătorească”.
România
România are „o perspectivă îmbunătățită” din partea piețelor financiare după adoptarea primului pachet de măsuri fiscal-bugetare, a declarat premierul Ilie Bolojan, vineri, în cadrul unei conferințe de presă.
Local
A împărțit pumni în plină stradă și acum este arestat preventiv pentru 30 de zile.