
Familia Regală va petrece Crăciunul si Anul Nou la Săvârşin. Masa festivă de sărbători a fost pregătită deja cu figurine albe şi crenguţe de brad. Din meniul festiv nu va lipsi curcanul, preparat după o reţetă deosebită, şi, desigur, budinca englezească, adusă de una dintre surorile Majestatii Sale, din Anglia.
Mapamond
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează miercuri că printre victimele accidentului rutier din Veneţia se află şi patru cetăţeni români.
Mapamond
Armatele occidentale sunt în criză de muniţii pentru Ucraina, au avertizat marţi oficiali din cadrul NATO, care au cerut statelor membre ale Alianţei să-şi sporească producţia de muniţii pentru „a menţine Ucraina în luptă împotriva invadatorilor ruşi”, relatează CNN.
UT Arad
Portarul echipei UTA, Florin Iacob a dăruit un tricou fetiței care a fost lovită cu mingea înaintea meciului cu FC Voluntari.
Local
Ajunsă acasă în timpul intervenției pompierilor, soția a făcut un atac de la panică.
România
Fondul Monetar Internaţional estimează o creştere economică de 2,3% pentru România în acest an şi un deficit bugetar de 6% din PIB şi recomandă autorităţilor de la Bucureşti reforme adiţionale care să reprezinte 2% din PIB.
Mapamond
Reacţiile la încălzirea globală sunt „insuficiente în timp ce lumea în care trăim (...) se prăbuşeşte”, a deplâns Papa Francisc într-un nou text publicat miercuri, cu câteva săptămâni înainte de COP28, negocierile privind schimbările climatice care se vor desfăşura sub egida ONU la Dubai, transmite AFP.
1