Peste 5.100 de copii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani au fost vaccinaţi în ultimele 72 de ore, iar de la debutul campaniei de vaccinare au fost imunizaţi peste 114.000 de adolescenţi şi tineri cu vârste între 16 şi 19 ani, a anunţat sâmbătă preşedintele Comitetului naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă.
Mapamond
Numeroși membri ai familiilor regale europene au călătorit la Oslo pentru a fi prezenți miercuri la funeraliile regelui Harald al V-lea al Norvegiei, informează DPA.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că PNL vede fezabilă formarea unui guvern de tranziție care să se bazeze pe tehnocrați și să aibă ca misiune principală adoptarea politicilor publice necesare pentru pregătirea anului viitor.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că PNL nu va sabota formula alegerilor anticipate, în cazul în care se va ajunge la această soluție pentru deblocarea crizei politice pe care o traversează România.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că speră ca președintele Nicușor Dan să facă cât mai rapid o nominalizare pentru funcția de premier, subliniind că perioada de provizorat s-a prelungit prea mult, având vedere că priorități precum rectificarea bugetară sau construcția proiectului de buget de stat pot fi rezolvate doar de un guvern cu puteri depline.
1
România
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) propune, într-un proiect legislativ depus în Parlament, limitarea duratei și a numărului de mandate pentru conducătorii unor instituții publice pentru a reduce „riscul concentrării excesive a puterii”.
Mapamond
Ucraina trebuie să ia măsuri concrete pentru a garanta drepturile comunității maghiare din Transcarpatia înainte de a putea fi deschise noi clustere de aderare la UE, a declarat joi prim-ministrul ungar Peter Magyar într-un briefing de presă la Bratislava, cu ocazia reuniunii Grupului de la Vișegrad, transmite MTI.
România
Rezultatele extragerilor din data de 10-09-2026 sunt următoarele:
Local
Trei persoane, un bărbat și două femei, sunt cercetate pentru trafic de droguri. Bărbatul a fost reținut pentru 30 de zile.
Mapamond
Patru români au fost capturați de polițiști în județele Constanța, Dâmbovița, Buzău și Brăila, fiind căutați de autoritățile din Danemarca pentru că ar fi ucis un conațional în luna august.