Cetățenii turci au intrat ilegal în România, în cursul lunii noiembrie, fiind prinși în tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, în timp ce cetățenii nepalezi au intrat legal în România, în scop de muncă, însă acestora nu le-a fost prelungit dreptul de ședere. La ieșirea din țară, pe numele celor șapte cetățeni turci și nepalezi a fost instituită măsura de interzicere a intrării în România pentru o perioadă de 5 ani.
Nădlac - Doi nepalezi au încercat să treacă graniţa cu Ungaria pe jos. Cei doi au fost reţinuţi de către cei de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Nădlac.
România
Cele 69 de persoane repatriate joi din Liban sunt cetăţeni români şi membri de familie de gradul I, majoritatea femei, copii şi cazuri medicale, transmite Ministerul Afacerilor Externe.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 03-10-2024 sunt următoarele:
Local
Preşedintele PNL Arad spune că locuitorii judeţului nostru au semnat în număr mare pentru susţinerea lui Nicolae Ciucă.
6
ARADON Sport local
Premiile, atât la băieți cât și la fete, au plecat la Timișoara.
Mapamond
Noul secretar general al NATO, Mark Rutte, a sosit la Kiev joi, la nici două zile după ce şi-a preluat funcţia, pentru a asigura încă o dată Ucraina de sprijinul occidental, în timp ce forţele ucrainene sunt în dificultate pe front, informează AFP şi dpa.
5
Local
Doi dintre ei au fost reținuți pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere, un al treilea pentru încălcarea ordinului de protecție, iar un altul pentru furt.