Persoanele fizice care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la 31 august 2024 pot beneficia de anularea unei părţi din acestea, precum şi de anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data menţionată, conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă postat pe pagina de internet a Ministerului de Finanţe.
Mapamond
Armata rusă a lansat o contraofensivă puternică în zone din provincia rusă Kursk ocupate de armata ucraineană la începutul lunii august, afirmă joi surse concordante din ambele tabere citate de agenţia EFE.
Mapamond
Fostul preşedinte democrat al SUA din perioada 1993-2001, Bill Clinton, va face campanie începând din acest weekend în sprijinul vicepreşedintei Kamala Harris în statele cheie pentru alegerile din 5 noiembrie, luând exemplul unui alt fost preşedinte democrat, Barak Obama, şi al actualului preşedinte Joe Biden, relatează vineri agenţia EFE.
România
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timișoara – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au efectuat, joi, trei percheziţii domiciliare, în judeţul Timiș. Vizat a fost un bărbat acuzat de înșelăciune cu bani falși.
România
Ministrul Alina Gorghiu a trimis preşedintelui Camerei Deputaţilor, vineri, cererea de ridicare a imunităţii parlamentare în sensul încuviinţării efectuării procedurilor privind percheziţia în cazul fostului ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, a anunţat Ministerul Justiţiei.
Local
Elevi din clasele a IV-a și a V-a de la Liceul Național de Informatică au luat parte la o activitate de prevenție organizată în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.
Local
Aproximativ 1.000 de persoane au participat la cele două petreceri organizate de Primăria Arad cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.
Mapamond
Mişcarea japoneză Nihon Hidankyo a câştigat vineri Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2024, pentru „eforturile sale pentru a se ajunge la o lume fără arme nucleare”, a anunţat Comitetul Nobel norvegian, potrivit agenţiilor de presă internaţionale.