
Alertă a polițiștilor timișoreni, duminică dimineață, în zona Dâmbovița din Timișoara. Oamenii legii au fost chemați să intervină după ce persoane necunoscute au spart 16 mașini. Polițiștii de la Secția 3 au fost trimiși la fața locului pentru cercetări. UPDATE. Polițiștii au prins suspectul principal și au găsit bunuri furate în apartamentul în care locuia
România
Întâmplare șocantă la Buzău! Două eleve s-au luat la bătaie sub privirile a zeci de colegi, care în loc să le despartă le-au încurajat.
1
România
Aproximativ 3.000 de transportatori rutieri de marfă şi de persoane vor beneficia de o schemă de ajutor de stat de 300 milioane de lei, respectiv 50 de bani pentru fiecare litru de combustibil achiziţionat în limita sumei de 400.000 de euro, anunță purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
România
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș se află la această oră la sediul Primăriei Timișoara. UPDATE. Poliția cercetează concursuri de angajare aranjate.
Local
Una dintre povestirile incluse în acest volum este semnată de arădeanca Eugenia Crainic.
Local
Acţiunea Ligii Studenţilor Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad s-a bucurat de un real succes.
Local
Guvernul a avizat Programul Operațional Regional propus de către Regiunea Vest.
România
Miercuri, 18 mai, Guvernul a adoptat proiectul de OUG prin care firmele de curierat vor raporta la ANAF detalii privind persoanele care plătesc ramburs la livrare pentru produsele comandate online.
1