Local
Decesul preotului din Bocsig a fost anunțat de către Episcopia Greco-Catolică Lugoj.
Local
Până la ora 23:30 ANM a emis un cod portocaliu de vijelii valabil pentru zonele; Vârfurile, Beliu, Craiva, Hășmaș și Moneasa.
UT Arad
După câteva săptămâni bune, în care cei de la UTA erau aproape înțeleși cu Tiberiu Căpușă, jucătorul a semnat cu arădenii. De ce acum? Pentru că antrenorul Mircea Rednic a fost sceptic, nu a dat „verde” transferului. Totuși, acum, când mai mulți fundași au devenit indisponibili, „Puriul” a spus „da”.
Mapamond
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat sâmbătă că planul de pace al Ucrainei, precum şi cele mai recente propuneri ale ONU de reluare a iniţiativei privind exportul de cereale prin Marea Neagră sunt ambele 'nerealiste', transmite Reuters.
2
UT Arad
Arădenii au egalat în mod incredibil, după ce cu o fază înainte, Fl. Iacob a parat în două rânduri mingi pe care scria 3-1!
4
Local
O sală arhiplină, multă energie și bucurie în Complexul M al UAV, la deschiderea festivă a noului an universitar.
Mapamond
Prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki şi-a intensificat criticile faţă de declaraţiile recente ale preşedintelui ucrainean Volodmir Zelenski la Adunarea Generală a ONU, în disputa privind comerţul cu cereale, transmite sâmbătă dpa.
4