
Captura a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute în orașul Nădlac, acolo unde polițiștii au oprit în trafic o mașină la volanul căreia se afla un bărbat în vârstă de 32 de ani. Oamenii legii au efectuat și un control asupra autoturismului, iar în portbagajul acestuia au fost găsite 15.600 de țigarete de contrabandă.

Bărbatul a fost depistat de polițiști, în trafic. La controlul efectuat de oamenii legii asupra autoturismului condus de bărbatul de 35 de ani, a fost găsit un mistreț. Animalul sălbatic fusese împușcat, conform Inspectoratului de Poliție Județean Arad. Conducătorul auto nu a putut prezenta documente legale prin care să justifice mistrețul pe care îl transporta cu autovehiculul. Polițiștii îl cercetează acum pe bărbat pentru săvârșirea a trei infracțiuni.
Local
Mai multe localităţi din judeţ au fost acoperite de zăpadă. Încă de vineri seara s-a intervenit pentru curăţarea drumurilor.
Mapamond
Celebrul designer Paco Rabanne a murit la vârsta de 88 de ani într-un oraș din Franța.
Mapamond
Departamentul american al Apărării a respins, vineri seară, afirmaţiile Chinei, care susţine că balonul depistat deasupra Statelor Unite este un dispozitiv civil, Washingtonul menţinând poziţia că este vorba despre un aparat militar de recunoaştere.
Local
ARAD. Calitatea vieții în Arad va crește odată cu investițiile pregătite pentru următorii ani, a spus Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad, în cadrul unei conferințe de presă în care a fost prezentat bugetul pentru anul 2023.
Local
ARAD. Viceprimarul municipiului Arad, Lazăr Faur, a prezentat în cadrul unei conferinţe de presă situaţia bugetului pentru 2023 adoptat de Consiliul Local Municipal.
1