aradon.ro Web analytics

La două luni de la incidentul în care un agent de pază a fost înjunghiat, fiindu-i pusă viaţa în pericol, imaginile noi apărute în spațiul public au stârnit extrem de multă emoţie în spaţiul public. Înainte de acestea, însă, a fost gestul necugetat al tânărului care a declanşat „nebunia” de acum două luni. Ca atare, am decis să ascultăm şi povestea agentului Florin Teodor Moza (30 ani) care s-a aflat, potrivit documentelor medicale, la un centimetru de moarte.
Stupefiant! Aceasta este reacția după ce citești rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în ceea ce privește furtul celor 411 tone de cupru.
A lăsat un job „bărbătesc” și a creat o adevărată rețea de „librării-mobile”. De doi ani, arădeanca Paula Tamaș este omul care aduce cartea, în mii de case.
ARAD. O butelie lăsată deschisă, câteva minute de întârziere și soarta celor doi soți de la Macea intoxicați sâmbătă seara ar fi putut fi una tragică. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Curtici este cel ce a intervenit exact la momentul potrivit și salvatorii au reușit să îi salveze pe cei doi.
A fost consilier juridic la Fisc, dar a lăsat totul pentru a făuri cuțite de lux pentru pasionați. Și-a urmat visul și nu regretă că a riscat atunci când nu se întrevedea vreo șansă de reușită.
Tragedia de duminică seară de la lacul Ghioroc a șocat întreaga comunitate din Arad și Timișoara. O seară liniștită s-a schimbat dramatic pentru toți cei care le-au cunoscut, au auzit sau au intrat cumva în contact cu Laura și Adelina. Cele două tinere au sfârșit în mod tragic, după ce mașina condusă de una dintre acestea a plonjat în lacul Ghioroc, tinerele din Timișoara neavând șanse reale de supraviețuire.

Local

Declaraţie online pentru ieşitul din casă, dar semnată de mână
Putem să ne completăm declaraţia pe proprie răspundere online, dar trebuie să o semnăm de mână.

Local

139 de persoane în carantină și 1.775 autoizolate la domiciliu în Arad
Direcţia de Sănătate Publică Arad anunţă faptul că, sâmbătă dimineaţa, la ora 9:00, în judeţul nostru se aflau 139 de persoane cazate în centrele de carantină.

Local

“Ţara arde, baba se piaptănă” pe munţii din Arad
4

Local

Medic de la Spitalul Județean Arad: „Dacă nu izolăm în scurt timp contacţii, ne umplem”
E semnalul de alarmă tras de către un medic al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. 8

România

CORONAVIRUS. 160 de noi cazuri, în România
Numărul total al cazurilor de infectare cu noul coronavirus confirmate pe teritoriul României a ajuns la 1.452.

Local

Minunile naturii din Arad: cerbul carpatin, surprins în „Lunca Mureșului”
O prezență care nu poate trece neobservată: cerbul carpatin (Cervus elaphus), cel mai mare erbivor din Parcul Natural „Lunca Mureșului” Arad. Imagini video surprinzătoare, surprinse de angajații Parcului. 1

Local

Trei arădence infectate cu COVID-19 au murit
Trei femei din Arad, cu vârste cuprinse între 60 și 74 de ani, infectate cu noul coronavirus, au fost declarate decedate pe 26 și 27 martie. 21

Local

Şedinţele de la Judeţ, ţinute şi de la distanţă
Consilierii judeţeni vor putea participa la dezbaterea şi votul hotărârilor Consiliului Judeţean Arad, chiar dacă nu vor fi prezenţi fizic în clădirea de pe strada Corneliu Coposu. 1

Local

Cum s-a organizat Spitalul Judeţean Arad pentru a face faţă COVID-19?
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a transmis, vineri seara, o informare de presă conţinând măsurile luate în contextul pandemiei de coronavirus. 5

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.