Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a invitat luni pe noul președinte ales al României, Nicușor Dan, primarul pro-european al Bucureștiului, să efectueze o vizită în Ucraina și, totodată, l-a felicitat pentru victoria sa în turul doi al alegerilor prezidențiale de duminică în fața lui George Simion, despre care agenția de presă EFE scrie că este un eurosceptic populist și un critic la adresa Kievului.
Mapamond
Armata rusă a cucerit 0,77% din teritoriul ucrainean până în prezent în acest an, a anunţat miercuri Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), care îşi are sediul la Washington, potrivit EFE.
România
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, miercuri, sesizarea AUR în legătură cu legea privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice, act normativ care prevede și creșterea taxelor locale.
Local
Accidentul a avut loc în timp ce agentul făcea semn unui șofer să tragă pe dreapta, au declarat surse judiciare.
Local
Cei doi bărbați care, în octombrie 2024, au fugit de sub escorta poliției, la Arad, au fost trimiși în judecată.
România
A fost o amplă desfășurare de forțe marți seara, în Aleșd, unde o explozie a unei butelii a zguduit un bloc de locuințe, provocând prăbușirea unui balcon și rănirea gravă a unei femei aflată în apartamentul unde a avut loc deflagrația.
România
Cadavrul ars al unei persoane a fost descoperit, marți după-amiaza, pe un câmp de lângă Oradea, spre Sântandrei, într-o mașină carbonizată.
Mapamond
Ucraina, care a pierdut multe teritorii, ar trebui să organizeze alegeri, a declarat Donald Trump într-un interviu publicat marți pe site-ul Politico, reiterând criticile sale aspre la adresa președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, informează AFP.
1