aradon.ro Web analytics

Fashion Show on the Bridge a oferit o seară magică iubitorilor de modă din Arad. Evenimentul organizat în cadrul Zilelor Aradului a reunit nu mai puţin de 13 designeri ale căror colecţii au fost prezentate în spaţiul neconvenţional oferit de pasarela peste Mureş.

Local

Podurile de pe Arad-Oradea, la reparat
ARAD. Va urma cel puţin o lună de zile de lucrări şi trafic aglomerat pe DN 79 Arad-Oradea. Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara anunţă faptul că pe această şosea vor începe lucrările de reparaţii ale podurilor, respectiv la dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilataţie.

Local

Afgani ascunși printre anvelope, descoperiți la frontiera Nădlac II
Zece cetățeni afgani, cu vârste cuprinse între 14 și 41 de ani, au fost găsiți de polițiștii de frontieră de la Nădlac II, ascunși în remorca unui camion care transporta anvelope în Germania.

Local

Fostul primar din Zăbrani îşi caută libertatea
Dosarul în care Marian Toader a fost condamnat pentru fapte de corupţie se reia la Înalta Curte.

Local

Două pistoale și zeci de cartușe letale deținute ilegal de un bărbat, la Pecica
Un bărbat din Pecica a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști, după ce aceștia au găsit la domiciliul pecicanului două arme și zeci de cartușe letale.

Local

11 spectacole, la teatru, în octombrie
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” își va da întâlnire cu publicul în zilele de joi, sâmbătă și duminică.

Local

Arad: Numărul cazurilor de Covid din școli a „explodat” într-o săptămână
De la un total de 24 de cazuri de Covid-19 înregistrate în școli pe 16 septembrie, s-a ajuns la 74, pe 23 septembrie. 8

România

Primarul Timișoarei cere ca vaccinații să fie scutiți de carantina din weekend: Acest val este al nevaccinaților
Dominic Fritz susține că nu este de acord cu ultimele măsuri luate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, referitoare la carantina de noapte, așa că cere imperativ Guvernului României să reconsidere legislația. Vrea, de fapt, ca restricțiile să nu se aplice persoanelor vaccinate, pentru că „acest val este un val al nevaccinaților”. Reacția edilului. 12

Local

Cursuri de Surori de Cruce Roşie
ARAD. Filiala judeţeană de Cruce Roşie începe înscrierile pentru „şcolarizare Surori de Cruce Roşie prin curs cu durata de un an”. Cursul se desfăşoara pe 2 module: teorie/ predare (4 luni) şi practică (3 luni). 1

Local

CET Hidrocarburi se pregăteşte de furnizarea căldurii
Din 27 septembrie se efectuează probe de etanşeitate pe reţelele de termoficare secundar. 3

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.