Bucureşti - Preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a declarat, miercuri, că învingătorul meciului dintre americanii Curtis Stevens şi Jesse Brinkley, care va avea loc vineri, la Reno (SUA), ar putea să-l înfrunte pe Lucian Bute în data de 17 aprilie, la Montreal.
Local
Joi şi vineri, tribut adus marilor actori români, de Ziua Națională, la Cinematograful „Arta” din Arad.
Ştiri sportive
Antrenorul a demisionat în cursul zilei de azi, după o discuție cu conducerea clubului.
Local
Preşedintele Senatului şi ministrul Dezvoltării „driblează” Aradul, iar ministrul de Interne inaugurează Oncologia (!?).
România
Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a hotărât, marți după-amiaza, arestarea pentru 30 de zile a elevei de la Colegiul „Traian Vuia” din Oradea, acuzată de tentativă de omor.
Local
Primii şapte militari care au trecut cu brio probele de angajare în armată din această toamnă au depus marţi jurământul de credință față de țară.
Local
Polițiștii de frontieră de la Nădlac au descoperit într-o remorcă acumulatori, catalizatoare și filtre de particule fără documente legale.
Local
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II împreună cu lucrători ai Gărzii de Mediu nu au permis intrarea în ţară a șapte mijloace de transport încărcate cu bunuri considerate a fi deșeuri.