
Cadavrul incendiat și fără picioare găsit sâmbătă după masa pe un teren viran din apropierea cimitirului din cartierul Bujac a fost depistat de un câine scos la plimbare de stăpânul său. Câinele a luat urma unui miros, a plecat și s-a întors în gură cu laba unui picior. Stăpânul patrupedului a crezut inițial că piciorul provine de la o păpușă, așa că nu a acordat prea mare atenție. Ca atare, s-a dus acasă. A revenit însă la fața locului măcinat de întrebarea: Dar dacă piciorul nu este al unei păpuși...?