Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Nădlac II - Autostradă, împreună cu lucrători ai Comisariatelor Județene din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în țară a două automarfare încărcate cu aproape 40 de tone de deșeuri, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.
Ca în fiecare an, mii de români se întorc în țară pentru a-și petrece sărbătorile de iarnă. De asemenea, alții vor pleca în străinătate pe perioada sărbătorilor. Acest lucru înseamnă că punctele de trecere ale frontierei vor fi supraaglomerate, ca în fiecare an. Poliția de Frontieră spune că s-a pregătit pentru a asigura un control eficient și operativ în toate punctele de frontieră deschise traficului internațional.
Local
Direcția de Sănătate Publică Arad a transmis informații cu privire la evoluția și traseul pacientului suspectat de hantavirus.
Local
Chiar dacă autoritățile centrale anunțau că lucrările la Drumul Expres nu vor începe până în 2027, se întrevede o speranță.
Local
Averse torențiale vineri seara în Arad. Furtuna a început în jurul orei 20:25, cu vânt puternic și descărcări electrice.
Local
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a explicat cazul bărbatului cu simptomatologie de hantavirus, internat la Arad.
Local
Institutul Național de Sănătate Publică a transmis un comunicat în urma cazului cu suspiciune de hantavirus de la Arad.
Local
În contextul consultărilor de la Cotroceni, care vor începe luni pentru formarea noului Guvern, președintele PNL Arad a transmis clar că liberalii nu vor accepta altă colaborare cu PSD.
2
România
Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a afirmat că, dacă PSD va intra la guvernare, PNL va trece în opoziție. Declarația a fost făcută în contextul consultărilor de la Palatul Cotroceni privind formarea unui nou guvern.
3
România
Consultările de luni de la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare vor începe de la întrebarea „care este majoritatea pe care o propun”, fie că este vorba de Guvern „complet”, minoritar sau tehnocrat, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, care a menționat că trebuie să fie o majoritate prooccidentală.