Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliției Române, un microbuz în care se aflau 9 persoane – 8 pasageri și conducătorul auto – a intrat în coliziune cu un camion pe autostrada Arad- Nădlac, pe sensul de mers spre Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. Trei persoane au fost rănite ușor, potrivit IPJ Arad. Circulația rutieră în zona producerii accidentului este dirijată de polițiști.
Accidentul a avut loc joi după masă pe Calea Zimandului. Un tânăr din Târnova, aflat la volanul unui autoturism, a accidentat o femeie de 65 de ani, care traversa strada pe trecerea de pietoni. Apoi, mașina condusă de șoferul de 26 de ani a intrat frontal într-un autoturism care era oprit la trecerea de pietoni. Femeia de 65 de ani, care traversa strada, șoferul de 26 de ani și un pasager aflat în primul autoturism au fost răniți în urma evenimentului rutier.
Ştiri sportive
Sportiva română Julia Sauter, debutantă în întrecerile olimpice, s-a clasat pe locul 16 în concursul individual feminin la patinaj artistic din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, după programul scurt, marți seara, clasare care i-a adus calificarea pentru programul liber.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți seara, că, din punctul său de vedere, proiectul pensiilor magistraților este constituțional, iar o nouă amânare a deciziei CCR pe acest subiect ar însemna o probabilitate foarte mare ca România să piardă cei 231 de milioane de euro din PNRR, menționând că o comunicare oficială din partea Comisiei Europene va fi făcută 'înspre sfârșitul lunii februarie'.
Ştiri sportive
Boberii Mihai Cristian Tentea și George Iordache au reușit cel mai bun rezultat al României la Jocurile Olimpice de iarnă din ultimii 34 de ani, locul 5 în proba de bob-2 masculin, marți seara, la Milano-Cortina.
Mapamond
Parlamentul Rusiei a adoptat marți în procedură de urgență o lege care permite serviciului de informații interne FSB să ordone companiilor furnizoare întreruperea conexiunilor de internet și mobile, informează dpa.
1
Local
ŞIRIA. Weekend-ul trecut, copiii din cadrul Clubului „Micii măderătani” s-au bucurat de doua zile frumoase petrecute la Casa Schneider din Șiria.