Provincia canadiană Quebec va impune o „taxă de nevaccinat” pentru cetățenii cărora nu li s-a administrat nici măcar o doză de ser anti-COVID. Premierul provinciei, Francois Legault, susține că vrea să fie primul din țară care îi penalizează financiar pe cei care încă nu s-au vaccinat. Săptămâna trecută, provincia a impus necesitatea prezentării certificatului digital la intrarea în magazinele de alcool și canabis.
Local
O expoziție dedicată Crăciunului îi așteaptă pe arădenii curioși să vadă globuri fragile, figurine zâmbitoare și ornamente care au decorat casele românilor de-a lungul generațiilor.
România
Moțiunea de cenzură „România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament.
România
Judecătorii de la Instanța supremă au decis, vineri, sesizarea Curții Constituționale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților.
Local
Europarlamentarul arădean vorbește despre o inițiativă legislativă referitoare la crearea de locuri de muncă.
Advertorial
Laringectomia totală este o intervenție majoră care, dincolo de provocările medicale și emoționale, aduce o schimbare radicală în viața de zi cu zi a pacientului. Una dintre cele mai importante provocări după această operație este pierderea vocii naturale - un aspect esențial nu doar în viața personală, ci mai ales în cea profesională.
Local
Compania de Apă a început lucrările de reabilitare a canalizării pe strada Păstorului, din municipiu.