
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a formulat propunerea ca în centrele comerciale să nu se mai intre în baza unui certificat verde. Astfel, în mall-uri se va putea intra la liber, dar vor fi zone delimitate, unde se va solicita certificatul verde pentru acces. Mai exact, persoanele nevaccinate vor putea intra în supermarketurile din mall-uri, acolo unde nu aveau acces până acum.
Local
,,Ardealul ne cheamă” este titlul simpozionului național organizat de către Centrul Județean de Excelență Arad .
UT Arad
Arbitrul care era talismanul arădenilor în sezoanele trecute vine la Oradea. Însă, ultima dată și-a bătut joc de elevii lui Rednic.
UT Arad
Mircea Rednic a anunțat că trei mijlocași și un atacant sunt incerți pentru meciul de mâine. Cooper e și el indisponibil, a părăsit țara.
Local
În preambulul zilei de 1 Decembrie, pe 29 noiembrie, europarlamentarul Gheorghe Falcă a organizat o conferință dedicată elitelor arădene în înfăptuirea Marii Uniri.
1
Local
Parada prilejuită de Ziua Națională a României a adunat pe bulevardul Revoluției câteva mii de persoane de toate vârstele, curioase să vadă militarii, polițiștii, jandarmii, pompierii și tehnică din dotarea acestora.
Local
Cu ocazia Zilei Naționale a României, în cadrul unei ședințe festive, 51 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, dintre care 36 de agenți și 15 ofițeri, au fost avansați în gradul profesional următor înainte de termen.
5
Local
Deputatul arădean USR, Adrian Wiener, consideră că „patriotismul înseamă respect față de aproape, față de comunitate”.