
Un cetățean român în vârstă de 43 de ani s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, la volanul unui autoturism marca VW Tiguan, în valoare de 16. 800 de euro, pe sensul de ieșire din țară, iar în urma controlului polițiștii de frontieră au descoperit că mașina figura ca bun căutat pentru confiscare, fiind introdusă o alertă în acest sens de către autoritățile din Germania.
Mapamond
Coreea de Nord a lansat luni două rachete balistice cu rază scurtă de acţiune înspre Marea Japoniei, potrivit armatei sud-coreene, informează AFP.
Ştiri sportive
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 8,8 milioane de dolari, după ce a întrecut-o pe Karolina Muchova, cu 7-5, 6-1.
Mapamond
Statele Unite s-au declarat duminică „profund îngrijorate” de situaţia din Israel, unde ministrul Apărării a fost demis după ce a cerut o pauză în proiectul de reformă a justiţiei, şi au cerut un „compromis” între părţi, transmite luni AFP.
Ştiri sportive
Tottenham Hotspur a anunţat duminică plecarea antrenorului său, italianul Antonio Conte, care şi-a reziliat „de comun acord” contractul cu clubul englez de fotbal, un divorţ devenit inevitabil după mai multe luni de tensiuni interne, informează AFP.
Mapamond
Oficialii i-au îndemnat pe „turiştii de incendiu” să rămână la distanţă de flăcările care făceau ravagii în estul Spaniei duminică, avertizându-i pe privitori că se pun astfel în pericol şi totodată periclitează eforturile pentru stingerea incendiului, informează Reuters.
Local
Rezultatele extragerilor din data de 26-03-2023 sunt următoarele:
Ştiri sportive
CS Rapid Bucureşti s-a calificat dramatic în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a învins formaţia slovenă Krim Mercator Ljubljana, cu scorul de 30-24 (12-8), duminică, în manşa secundă a play-off-ului, desfăşurat în Sala Polivalentă din Capitală.
1