aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Mapamond
Democraţii câştigă primele alegeri importante din al doilea mandat al lui Trump

Democraţii câştigă primele alegeri importante din al doilea mandat al lui Trump

la 5 November 2025 10:26
2 Comentarii

Democraţii câştigă primele alegeri importante din al doilea mandat al lui Trump

Foto: EPA/SARAH YENESEL
5 November 2025 10:26
Democraţii au câştigat marţi trei curse electorale în primele alegeri majore de când Donald Trump a recâştigat preşedinţia SUA, informează miercuri Reuters, care comentează că democraţii au crescut o nouă generaţie de lideri şi au oferit partidului aflat în dificultate un impuls înaintea alegerilor pentru Congres de anul viitor.
Democraţii au câştigat marţi trei curse electorale în primele alegeri majore de când Donald Trump a recâştigat preşedinţia SUA, informează miercuri Reuters, care comentează că democraţii au crescut o nouă generaţie de lideri şi au oferit partidului aflat în dificultate un impuls înaintea alegerilor pentru Congres de anul viitor.

Trimite articolul

X

SUA. În New York, socialistul democrat Zohran Mamdani, în vârstă de 34 de ani, a câştigat cursa pentru funcţia de primar, încununând o ascensiune meteorică şi improbabilă şi devenind, de la un legiuitor anonim, una dintre cele mai vizibile figuri democrate ale ţării. Iar în Virginia şi New Jersey, democratele moderate Abigail Spanberger, în vârstă de 46 de ani, şi Mikie Sherrill, în vârstă de 53 de ani, au câştigat en fanfare alegerile pentru funcţia de guvernator.

Alegerile de marţi au oferit un barometru al modului în care americanii reacţionează la cele nouă luni tumultoase de mandat ale lui Trump. Scrutinurile au servit totodată drept test al diferitelor strategii de campanie democrate înainte de 2026, partidul fiind blocat de la putere la Washington şi încă încercând să-şi croiască o cale de ieşire din irelevanţa politică.

Acestea fiind spuse, alegerile de la jumătatea mandatului vor avea loc peste un an, o eternitate în era Trump, iar sondajele de opinie arată că brandul democrat rămâne în mare parte nepopular, chiar dacă rata de aprobare a lui Trump a scăzut. De remarcat totodată că alegerile de marţi s-au desfăşurat în regiuni cu preferinţe democrate care nu l-au susţinut pe Trump la alegerile prezidenţiale de anul trecut.

Poate cel mai mare impuls practic pentru democraţi a venit marţi din California, unde alegătorii le-au dat parlamentarilor democraţi puterea de a redesena harta congresională a statului, extinzând o bătălie naţională privind redistribuirea circumscripţiilor electorale, care va modela cursa pentru Camera Reprezentanţilor din SUA.

Candidaţii câştigători de marţi ar putea revigora şi inspira o mai mare implicare din partea alegătorilor democraţi, mulţi dintre aceştia cerând feţe noi la vârful partidului. Prezenţa la vot în cursa pentru funcţia de primar al oraşului New York a fost cea mai mare din 1969 încoace.

Toţi cei trei candidaţi democraţi au pus accentul pe aspectele economice, în special pe accesibilitate, o problemă care rămâne în continuare în centrul atenţiei majorităţii alegătorilor. Însă Spanberger şi Sherrill provin din aripa moderată a partidului, în timp ce Mamdani a folosit o campanie insurgentă alimentată de videoclipuri virale pentru a se prezenta ca un progresist neînfricat, din acelaşi aluat ca senatorul Bernie Sanders şi ca Alexandria Ocasio-Cortez, membră a Camerei Reprezentanţilor.

„Partidul Democrat s-a întors”, a scris pe X Hakeem Jeffries, liderul democrat din Camera Reprezentanţilor SUA.

Mamdani, care va deveni primul primar musulman al celui mai mare oraş din SUA, l-a depăşit pe fostul guvernator democrat Andrew Cuomo, în vârstă de 67 de ani, care a candidat ca independent după ce a pierdut nominalizarea în faţa lui Mamdani la începutul acestui an. Cuomo, care a demisionat din funcţia de guvernator acum patru ani, în urma acuzaţiilor de hărţuire sexuală pe care le-a negat, l-a prezentat pe Mamdani ca un stângist radical, ale cărui propuneri sunt nefezabile şi periculoase.

Mamdani a cerut creşterea impozitelor pentru corporaţii şi bogaţi pentru a finanţa politici ambiţioase de stânga, cum ar fi îngheţarea chiriilor, asistenţă gratuită pentru copii şi transport urban gratuit. Directorii de pe Wall Street şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la plasarea unui socialist democrat la conducerea capitalei financiare a lumii.

„New York, în această seară aţi transmis un mandat pentru schimbare, un mandat pentru un nou tip de politică, un mandat pe care ni-l putem permite şi un mandat pentru un guvern care îndeplineşte exact acest lucru. Aţi arătat că, atunci când politica vă vorbeşte fără condescendenţă, putem inaugura o nouă eră de conducere. Vom lupta pentru voi pentru că noi suntem voi. Mulţumim tuturor celor care se sacrifică atât de mult, respirăm aerul unui oraş care a renăscut”, a declarat primarul ales în discursul său.

Republicanii au semnalat deja că intenţionează să-l prezinte pe Mamdani drept imaginea Partidului Democrat. Trump l-a etichetat în mod incorect pe Mamdani drept “comunist” şi a promis că va reduce finanţarea oraşului ca răspuns la ascensiunea lui Mamdani.

Într-o postare pe reţelele de socializare de marţi seară, Trump a pus pierderile pe seama faptului că numele său nu figura pe buletinul de vot şi pe închiderea guvernului federal (shutdown) în curs de desfăşurare.

Spanberger, care l-a învins pe viceguvernatorul republican Winsome Earle-Sears, va prelua funcţia de la guvernatorul republican Glenn Youngkin în Virginia. Sherrill din New Jersey l-a învins pe republicanul Jack Ciattarelli şi îl va succeda pe guvernatorul democrat Phil Murphy.

Atât Sherrill, cât şi Spanberger au încercat să facă legătura între adversarii lor şi Trump, în încercarea de a valorifica frustrarea alegătorilor democraţi şi independenţi faţă de mandatul haotic al miliardarului republican.

“Am transmis lumii mesajul că în 2025 Virginia a ales pragmatismul în locul partizanatului”, a spus Spanberger în discursul său de victorie. “Am ales Commonwealth-ul nostru în locul haosului”, a adăugat ea.

“Vom urma exemplul Doamnei Libertate. Nu vom ceda impulsurilor noastre mai întunecate. Aici, în New Jersey, ştim că această naţiune nu a fost şi nici nu va fi condusă vreodată de regi. Depunem jurămintele în faţa unei Constituţii, nu a unui rege”, a declarat şi guvernatoarea aleasă a statului New Jersey, Mikie Sherrill.

Trump le-a tocat mărunt pe ambele candidate, pe parcursul acestui shutdown.

Administraţia sa a ameninţat că va concedia funcţionarii federali – o mişcare cu un impact imens asupra Virginiei, un stat aflat lângă Washington, D.C., şi care găzduieşte mulţi angajaţi guvernamentali. El a îngheţat miliarde de dolari din finanţarea unui nou tunel feroviar pe râul Hudson, un proiect esenţial pentru populaţia numeroasă de navetişti din New Jersey.

În interviurile de marţi de la secţiile de votare din Virginia, unii alegători s-au declarat preocupaţi de cele mai controversate politici ale lui Trump, între care eforturile sale de a deporta imigranţii care au intrat ilegal în SUA şi de a impune tarife vamale costisitoare la importurile de bunuri străine, a căror legalitate este evaluată de Curtea Supremă a SUA săptămâna aceasta.

Juan Benitez, un independent autoproclamat, a votat pentru prima oară. Managerul de restaurant în vârstă de 25 de ani i-a susţinut pe toţi candidaţii democraţi din Virginia datorită opoziţiei sale faţă de politicile de imigrare ale lui Trump şi de închiderea guvernului federal, pentru care l-a învinovăţit pe Trump.

Pentru republicani, alegerile de marţi au servit drept test pentru a vedea dacă alegătorii care au alimentat victoria lui Trump în 2024 se vor mai prezenta la vot atunci când numele lui nu va apărea pe buletinul de vot.

Însă Ciattarelli şi Earle-Sears, ambii candidând în state cu înclinaţii democrate, s-au confruntat cu o dilemă: criticarea lui Trump risca să-i facă să piardă susţinători, dar o prea mare apropiere de el ar fi putut înstrăina alegătorii moderaţi şi independenţi care dezaprobă politicile preşedintelui american.

Sursa: AGERPRES

Trimite articolul

X
Taguri:
Abigail Spanberger ,
al doilea mandat al lui Trump ,
Mikie Sherrill ,
new york ,
Partidul Democrat ,
primar New York ,
primele alegeri importante ,
sua ,
Zohran Mamdani
2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Gornicu says:
    November 5, 2025 at 1:15 pm

    Ma întreb ce zic oamenii de afaceri din New York cand au vazut extrema stanga câștigând!? Brrrrrrr🥶🥶🥶🥶

    Reply
    • valeu extremele noastre says:
      November 5, 2025 at 3:04 pm

      Ce au zis si cand au vazut extream dreapta trumpista castigand : vai vai

      Reply
  2. Cele mai citite știri

    1
    INFORM MEDIA PRESS angajează: DISTRIBUITORI DE PRESĂ
    2
    Brigadă de arbitri FIFA la meciul UTA – Oțelul Galați!
    3
    Comisarul Magnus Brunner: Cu România și Bulgaria în Schengen, am creat o rută deschisă de la Atlantic la Marea Neagră
    4
    Bolojan: Estimarea Ministerului Finanţelor e că până la finalul anului vom avea un deficit de aproape 30 de miliarde de euro
    5
    Produsele Lucas, în tot mai multe magazine ACA
    6
    Acțiune în „cascadă” a Poliției între Arad și Bihor
    7
    Sâmbăteni şi Ineu, neînvinse în Liga 5
    8
    Trenuri suspendate din cauza datoriilor CFR Călători
    9
    „Avem același sânge”, la Arad
    10
    Sukar Nation, concert de excepție

    Local

    2,3 milioane de euro pentru Curtici
    Banii europeni au fost câştigaţi de primăria oraşului pentru regenerarea parcului şi lacului de agrement Limboasa.

    Local

    Editura Nemira lansează un experiment A.I. care arată cum i-ar putea afecta pe adolescenți noua programă pentru pentru limba și literatura română propusă de Ministerul Educației și Cercetării
    România așteaptă deja de peste 16 o nouă propunere de programă pentru limba română. Săptămâna trecută, Ministerul Educației și Cercetării a venit în sfârșit cu o propunere de curriculum adresată elevilor claselor a IX-a.

    Local

    Polițist din Arad, posibil beat, fugărit de Poliția Locală
    Un polițist din Arad ar fi fost încătușat de polițiștii locali, după ce a circulat haotic în Micălaca și a vrut să fugă de lângă mașină. 3

    Local

    Teodor Țigan, obligat să restituie prima de pensionare
    Fostul director al Direcției Silvice Arad, Teodor Țigan, a fost obligat de Tribunalul Arad să restituie bonusul de pensionare, în valoare de 280 de mii de lei. Sentința, însă, nu este definitivă. 2

    Local

    Patru judecători arădeni pe lista magistraților împotriva „justiției capturate”
    Pornită joi seară, lista care cuprindea inițial 200 de nume de magistrați din toată țara a ajuns acum a 500, fiind deschisă de procuroarea Laura Codruța Kövesi, procuror-șef al Parchetului European. 5

    Evenimente

    Concert de colinde al Seminarului Teologic
    ARAD. Catedrala Veche va găzdui joi, 18 decembrie 2025, începând de la ora 17:00, tradiționalul concert de colinde al Seminarului Teologic Ortodox din Arad.

    România

    Peste 500 de magistrați solidari cu cei care au vorbit despre „Justiția capturată”
    Peste 500 de procurori și judecători au semnat, până în prezent, mesajul de susținere pentru magistrații care au avut curajul să facă dezvăluiri în reportajul Recorder despre probleme grave din sistemul de justiție. 1

    România

    VIDEO
    Primul mesaj al judecătoarei care a înfruntat conducerea Curții de Apel București
    Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat conducerea Curții de Apel București (CAB), a postat vineri un mesaj pe Facebook în care mulțumește celor care o susțin pe ea și pe judecătorul Laurențiu Beșu, cel care a făcut dezvăluiri în documentarul Recorder. 2

    UT Arad

    Lista disponibilizărilor de la UTA e făcută!
    Adrian Mihalcea a trimis conducerii tabelul cu jucătorii pe care nu-i mai dorește la echipă. 3
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.