aradon.ro Web analytics





Prima ţară din Europa care legalizează cultivarea şi consumul de cannabis

Prima ţară din Europa care legalizează cultivarea şi consumul de cannabis

Luxemburgul va deveni prima ţară din Europa care va legaliza cultivarea şi consumul de cannabis, anunţă CNN, care citează un comunicat al autorităţilor din ducat.
Luxemburgul va deveni prima ţară din Europa care va legaliza cultivarea şi consumul de cannabis, anunţă CNN, care citează un comunicat al autorităţilor din ducat.

Decizia de a legaliza consumul şi cultivarea va reduce drastic amenzile actuale pentru posesia acestui drog, care vor fi cuprinse între 29 şi 581 de euro pentru posesia a trei grame sau mai puţin, faţă de amenzile actuale de 291 şi 2.910 euro, transmit autorităţile. Cu toate acestea, consumul de cannabis în public va rămâne ilegal, transmite sursa citată.

Comercializarea seminţelor ar fi, de asemenea, permisă în conformitate cu noua legislaţie, fără nicio limită privind cantitatea sau nivelurile de tetrahidrocannabinol (THC), componenta psihoactivă a cannabisului.

Schimbarea de politică reprezintă o încercare a guvernului de a lua măsuri drastice împotriva infracţiunilor legate de droguri şi a comerţului cu droguri pe piaţa neagră. Miniştrii vor putea acum să reglementeze piaţa de cannabis, în prezent ilegală.

Sursa: Mediafax

6 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Eu says:

    Acum sa vezi comentarii….. Drogați desfrânare homosexualitate conspirații extraterestrii… 😂😂

  2. anonim says:

    si crezi ca asta e o stire care sa faca senzatie! Intre amici vostri drogati , poate

  3. Cosmin says:

    Nu e prima tara din Europa nici pe departe.

  4. Eu says:

    Domne feri ce nație încuiată mai suntem,care din curiozitate dintre idioți au vizitat Luxemburgul?!? Pare de pe alta planeta în comparație cu cătunul România, noi respingem orice nu conține alcool și bineînțeles și o bataie după și ceva manele…..

  5. mircea says:

    Ca o masura de buna practica a Romaniei ,de supunere la tot ce vine din vest haideti sa introducem si noi aceasta masura ,ca sa scadem cheltuielile statului cu puscariile.Si am putea sa facem bani buni cu exportul de canepa,deoarece avem traditie la cultivarea ei.

  6. Local

    22 de cetăţeni străini opriți din drumul ilegal către Spațiul Schengen
    Poliţiştii de frontieră arădeni  au depistat 22 de cetăţeni din Pakistan și Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în automarfare sau pe jos.

    Local

    Coroane depuse de Ziua Națională
    Pentru al doilea an, Aradul este lipsit de parada militară din centrul orașului, cu ocazia Zilei Naționale a României fiind organizată doar o ceremonie de depunere de coroane la Crucea Martirilor Unirii, din Parcul Eminescu.

    Local

    Ziua Națională, marcată cu „Simfonia spaniolă”
    ARAD. Filarmonica Arad dedică Zilei Naționale a României un concert în care va fi interpretată „Simfonia spaniolă”.

    România

    O nouă firmă de asigurări iese de pe piața de RCA
    Uniqa Asigurări, parte a grupului austriac Uniqa, a primit aprobarea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de a ieşi de pe piaţa RCA, după ce City Insurance a intrat pe drumul falimentului, iar segmentul RCA a intrat într-o perioadă agitată, cu majorări de tarife. 2

    Local

    Creşă pentru 40 de copii, în Micălaca
    Va fi construită de Compania Naţională de Investiţii, în incinta Grădiniţei PP7 de pe Calea Radnei.

    România

    Tineri arădeni, în maieu prin Parâng
    Doi tineri din Arad au reușit să îi uimească pe salvamontiștii din Parâng, după ce au ales să plece pe munte în maieu. 7

    Mapamond

    Varianta Omicron ar putea să îngenucheze vaccinurile 
    Directorul executiv al Moderna anticipează că vaccinurile existente vor fi mult mai puţin eficiente în combaterea Omicron. Stéphane Bancel a avertizat că va dura mai multe luni până când companiile farmaceutice pot produce la scară largă noi vaccinuri specifice variantei.  12

    Local

    Pistru: „Certificatul nu va îngrădi dreptul cetățenilor la muncă” 
    Senatorul PSD, Eusebiu Pistru susține că certificatul COVID „va fi fundamental diferit de forma discutată până în prezent!”  2

    Local

    Cu Dacia pe liniile de tramvai
    S-a întâmplat marți seara, pe Calea Aurel Vlaicu. Un șofer a ajuns cu mașina pe liniile de tramvai, pe Calea Aurel Vlaicu, după ce nu ar fi acordat prioritate. 4

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.