Executivul comunitar a început consultările cu statele membre cu privire la aceste planuri, însă o decizie cu privire la calendarul posibilelor restricții nu a fost luată încă, au dezvăluit surse din apropierea acestui dosar care au dorit să își păstreze anonimatul.
Sancțiunile UE au nevoie de sprijinul tuturor statelor membre și este posibil să sufere modificări înainte de a fi propuse și adoptate în mod oficial.
În cadrul pachetului discutat, UE analizează interdicții de tranzacționare pentru aproximativ două duzini de bănci și noi restricții comerciale în valoare de aproximativ 2,5 miliarde de euro, în încercarea de a limita și mai mult veniturile Rusiei și a capacității sale de a obține tehnologia necesară pentru a produce arme.
De asemenea, executivul comunitar are de gând să propună reducerea, la 45 de dolari per baril, a plafonului de preț impus de țările G7 pentru țițeiul rusesc. Însă această măsură va avea nevoie de sprijinul SUA. În prezent acest plafon este fixat la 60 de dolari iar miniștrii de Finanțe din G7 nu au reușit să ajungă la un acord privind reducerea plafonului, la reuniunea lor care a avut loc zilele trecute la Banff, Canada.
Important este că planul UE de a sancționa conductele Nord Stream are deja sprijinul Germaniei. Cancelarul german, Friedrich Merz, care săptămâna trecută a declarat că sprijină ‘propunerea Comisiei de a demara lucrările la măsuri europene împotriva conductelor Nord Stream 2’, speră că astfel vor fi calmate dezbaterile politice în Germania cu privire la o eventuală redeschiderea a gazoductului, susțin sursele citate de Bloomberg.
Zvonurile cu privire la o eventuală redeschidere a acestui gazoduct s-au înmulțit în acest an, după ce președintele SUA, Donald Trump, a încercat să intermedieze un acord de pace între Rusia și Ucraina. Chiar și fără o interdicție formală, activarea Nord Stream 2, care a fost construit dar nu a primit autorizația oficială de funcționare din partea Germaniei, și a fost parțial deteriorat de o serie de explozii în luna septembrie 2022, este puțin probabil să aibă loc în curând.
Sancțiunile ar da și mai multă greutate poziției clare a Europei că nu intenționează să revină la livrări semnificative de gaze rusești prin conducte. O interzicere ar proteja și Berlinul de eventuale presiuni venite din partea SUA și Rusiei.
În plus, blocul comunitar vrea să includă în noul său pachet de sancțiuni, care va fi cel de al 18-lea adoptat de la debutul invaziei rusești în Ucraina, o serie de clauze care să protejeze firmele europene de arbitraj, în cadrul tratatelor bilaterale de investiții, au adăugat sursele citate de Bloomberg.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XRusia are sisteme alternative swiftului si anume SPFS, initiativa BRICS si chiar si China Track asa ca mai mult rau ne facem singuri.
Asta ca sa nu mai spun ca ajungem sa luam resurse de la Rusia mult mai scump prin intermediari.
Apropos: ati observat ca incep sa se goleasca rafturile prin supermarketuri? Ia fiti voi atenti la Selgros, SIDE, Auchan – acum rearanjeaza sa para ca e belsug dar anumite produse nu prea le mai gasesti deloc.
UE va saraci cumplit.
-
Ce de vaiete rusnace pe aici. Vai, vai!
De aia grohaie atat de des Putin cerand oprirea sanctiunilor occidentale, ca ii este foarte bine, nu? Esti atat de orbit de proaganda rusnaca, incat nu mai stii nici sa te legi la sireturi, in ideea ca ai stiut vreodata… Rusia e impotenta si invidioasa pe UE
-
Mai soldat al lui micu Napoleon,tu chiar nu vezi ce conducere avem în tara și la UE? Scriai undeva ca e criza economica,de ce? Cine a condus tara? Tot ai tai idoli! Nu am nicio treaba cu rusii și nici nu vreau dar tu chiar nu vezi ca ne-am autosabotat? Zici ucrainean sau rus e aceasi pisica! Cu psihoza asta cu rusii ne-am dus în cap,eu resimt în fiecare zi în buzunar și ma aștept la și mai rău.
-
Mătăluță crezi că sub ruși ți-ar fi mai bine decît în UE? Ia vezi cum se trăiește în țările oblăduite de ruși. Psihoza rusească e reală pentru că rușii fac orice să cauzeze probleme țărilor vecine, să cauzeze instabilitate și război.
-
Si cine a votat PSD de 35 de ani? Ca eu nu i-am votat niciodata, eu nu am idoli de niciun fel. Cum crezi ca au ramas astia la putere, cand voi va inghesuiati pentru o galeata de plastic sa-i votati cu ambele maini. In timp ce eu comentam de ani de zile impotriva ciucilor, catilor si ciolacilor si a altor pesedei si penelei, voi va faceati ca ploua si aplaudati toate ineptiile pesedisto-peneliste, ca poate va pica si voua ceva. Iar acum te infurii pe sat ca prostu, in loc sa vezi ce ai facut de atata vreme. Iar daca nu vrei sa resimti asta in buzunar, du-te la munca, nu sta la intins mana.
-
-
-
Simpatic alarmistul putinist. Ia fă o poză într-un supermarket din Rusia să vedem marea bogăție. După mintea celor precum matale UE tot sărăcește de vreo 30 de ani încoace dar tot are un PIB/loc de 4 ori cât țara ta de suflet, Rusia 😁
-
ologule, esti bine?
-