aradon.ro Web analytics



Elena Udrea poate să plece din ţară/Instanţa respinge cererea DNA de plasare sub control judiciar

Elena Udrea poate să plece din ţară/Instanţa respinge cererea DNA de plasare sub control judiciar

Foto: Captura Digi24
Reactualizat la:
Curtea de Apel Bucureşti a respins vineri cererea DNA privind plasarea fostului ministru Elena Udrea sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, în dosarul în care aceasta a fost condamnată în primă instanţă la opt ani închisoare.
Curtea de Apel Bucureşti a respins vineri cererea DNA privind plasarea fostului ministru Elena Udrea sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, în dosarul în care aceasta a fost condamnată în primă instanţă la opt ani închisoare.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de procurori.

Hotărârea a fost luată de judecătoarea Claudia Jderu, cea care de altfel a şi condamnat-o marţi pe Udrea la opt ani închisoare în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.

După condamnare, DNA a solicitat ca Elena Udrea să fie plasată sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, având în vedere declaraţiile date de aceasta, dar şi posibilitatea ca ea să plece din România înainte de a fi condamnată definitiv, aşa cum s-a întâmplat în 2018, când a fugit în Costa Rica.

“Inculpata a manifestat intenţia de a se sustrage de la judecată. În declaraţiile date, afirmă că justiţia nu este independentă, decizia de condamnare este absurdă şi există în spate altcineva la butoane. Inculpata are un istoric. În anul 2018, s-a sustras de la altă condamnare şi a fugit în Costa Rica. A fost arestată acolo şi supusă unei proceduri de extrădare. (…) Având în vedere acest istoric, normal că ne-am pus problema de a o păstra pe inculpată la dispoziţia organelor judiciare. Ea nu s-a întors de bunăvoie în ţară, aşa cum afirmă. A făcut referiri la sistemul judiciar italian, pentru că acolo au fugit mai multe persoane condamnate în România: Alina Bica, Dragoş Săvulescu, Daniel Dragomir, Marian Zlotea”, a spus procurorul de şedinţă în sala de judecată.

De cealaltă parte, Udrea a susţinut că nu are intenţia să fugă din România, deoarece are un copil de crescut, iar dacă va fi condamnată vrea să-şi ispăşească pedeapsa în ţară.

“M-am întors de bunăvoie din Costa Rica. Am venit în ţară, ştiind că mai am trei dosare pe rol. Am venit pentru că eu vreau să îmi cresc copilul aici. Dacă doream, puteam să plec de doi ani din ţară. Şi dacă mi-ar fi trecut prin cap să plec, nu vreau să stau în puşcăriile din afară, vreau să stau închisă în România. Nu vreau să fiu fugărită pe afară. (…) Eu am experienţa statului în puşcărie afară. Sunt un om raţional, nu aş pleca să înfund puşcăriile pe afară, ca să mă aducă statul român înapoi în condiţii de forţă. (…) Cu pedepsele pe care eu le am, nu beneficiez de posibilitatea de a le executa în libertate în Italia”, a spus Elena Udrea.

Ea a adăugat că trebuie să plece regulat din ţară, pentru că urmează tratamente medicale, deoarece mai doreşte să aibă un copil.

“În tot acest timp de când am venit din Costa Rica, am ieşit din ţară şi m-am întors. Nu mi-a trecut prin cap să rămân în afara ţării. Unele dintre motivele pentru care am ieşit sunt de natură medicală. Măcar la o lună şi jumătate, eu fac nişte proceduri care necesită prezenţa în afara ţării. Dacă această sentinţă de opt ani închisoare, pe care o cred în continuare nedreaptă şi ilegală, va rămâne definitivă la Înalta Curte, tot nu îmi poate lua cineva dreptul să mai fiu o dată mamă sau de două ori, dacă eu mai pot şi îmi doresc lucrul acesta”, a mai spus Udrea.

Elena Udrea a fost condamnată, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti la opt ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor. Decizia nu este însă definitivă.

SURSA: AGERPRES

5 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Firesc says:

    Este normal sa I se creeze toate condițiile pentru a pleca (eventual)din tara,doar a fost ministru al turismului,și poate și ministru a apropierii intre anumite persoane.Dar exista mijloace mult mai subtile pentru a monitoriza traseele animatoarei lui Basescu.

  2. Galatus says:

    Cornelus Tabacaru așteaptă sa io tragă din nou în Costa Rica , 😭Base simte în urina despărțirea de cucernica sa iubita. Între timp o alta opozanta încearcă să-i bata ouăle lui Cornelus https://youtu.be/SK4HJrZGOj8 dar ea nu știe intenția lui Nu-ți care asteapta cu nerăbdare 😂soarele din Costa Rica

  3. aradean says:

    Si iar mafia din judecatoriile Romaniiei ajuta criminalii sa fuga din Romania

    • mihai says:

      Cum dracu nu este pusa sub control judiciar din moment ce a fost condamnata la 8 ani in prima instanta? Gunoaiele din tribunalele romanesti isi scot coltii. Cunosc persoane care au fost puse sub control judiciar pentru simple infractiuni ci nu pentru ce a facut panarama asta.

  4. Gicu says:

    2 hoațe pedepsite cu pedeapsa minima ,nu după faptele lor.DNA cere 12 și respectiv 15 iar blândă instanta (pt unii blanda) le da 8 și respectiv 5 din care vor face poate 0 (zero) pe motiv ca sunt bortoase ,başca rămân cu banii.Au de unde mitui.La milioanele furate în tari necorupte se dădea pe viață. Sfideaza în continuare milioanele de oameni săraci din tara ăsta. Chiar dacă s-ar recupera așa zisul prejudiciu depistat în realitate el e mult mult mai mare dar nu a fost anchetat.Cum imediat adaugă instanță ca a furat folosind banii pt partid.Nu cred o iota din minciuna ăsta ;i-a folosit numai și numai în interes personal.Așa scăpa o beizadea hoata și o hota calificata.

  5. România

    Tragedie în București: Defecțiune la instalația de oxigen a unui TIR de Terapie Intensivă Mobilă. Trei pacienți au decedat
    O defecțiune la instalația de oxigen a TIR-ului de Terapie Intensivă de la Spitalul Victor Babeș a dus la decesul a trei pacienți. 2

    ARADON Sport local

    Irina Rus a luat bronzul la CN de juniori 1, la dublu feminin
    CSM Arad a avut patru jucătoare la Campionatul Național individual de juniori 1 de tenis de masă.

    ARADON Sport local

    Liliana Dragomir, locul doi la prima etapă de alergare montană
    Alergătoarea de la CSU Arad și-a continuat forma bună de la CN de alergare pe șosea.

    Mapamond

    COVID-19: Pandemia este departe de a se încheia, avertizează directorul general al OMS
    Confuzia, automulţumirea şi inconsecvenţa în combaterea COVID-19 fac ca pandemia să fie departe de a se încheia, deşi ea ar putea fi pusă sub control în câteva luni dacă s-ar lua măsurile sanitare adecvate, a declarat luni directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, relatează agenţia Reuters. 9

    Local

    Bărbat cu arsuri pe 30 la sută din suprafața corpului în urma unei explozii, la Pâncota
    Bărbatul a schimbat, luni după masa, butelia de gaz și a verificat etanșeitatea cu un chibrit aprins. Victima a fost preluată de un echipaj medical din cadrul SMURD și transportată la spital. 5

    Local

    Mureşelul, prins în Planul de Rezilienţă
    ARAD. Deputatul PNL Sergiu Bîlcea anunţă că Ministerul Agriculturii a inclus decolmatarea Mureşelului în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Bîlcea a adresat o întrebare ministrului agriculturii, în care a expus problema Mureșelului și dorința comunității arădene de a ajunge la o situație de normalitate. 5

    Local

    Nici măcar un amendament la bugetul Județului
    Pentru prima oară în ultimii ani, nici măcar un amendament nu a fost propus la bugetul Consiliului Judeţean Arad. 2

    Local

    USR critică alocările din bugetul Aradului
    „Primăria alocă de trei ori mai mulți bani Poliției Locale decât pentru Învățământ”, transmite USR Arad într-un comunicat de presă. 5

    UT Arad

    Începe greul pentru UTA
    Sezonul regulat s-a încheiat pentru arădeni, care au terminat pe locul 10. În weekend, se dă drumul la play-out. 3

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.