aradon.ro Web analytics





VIDEO. Ambulanță implicată într-un accident în fața Spitalului Județean din Timișoara. Șoferul, la spital

VIDEO. Ambulanță implicată într-un accident în fața Spitalului Județean din Timișoara. Șoferul, la spital

Accident de circulație, miercuri, în fața Spitalului Județean din Timișoara. Șoferul unei ambulanțe a ajuns la spital după ce autospeciala a fost lovită de un tir. Accidentul a fost filmat de camerele de supraveghere montate în intersecție.
Accident de circulație, miercuri, în fața Spitalului Județean din Timișoara. Șoferul unei ambulanțe a ajuns la spital după ce autospeciala a fost lovită de un tir. Accidentul a fost filmat de camerele de supraveghere montate în intersecție.

Potrivit TION.RO, accidentul s-a petrecut miercuri, în fața Spitalului Județean din Timișoara. Șoferul unei ambulanțe private mergea pe strada Arieș, spre spital, pentru a ridica mai multe probe de laborator și a pătruns pe roșu în intersecția cu bulevardul Liviu Rebreanu.

A reușit să traverseze primul sens de mers, însă a fost lovit de un tir, al cărui șofer circula regulamentar spre Calea Buziașului. Impactul a fost puternic, iar ambulanța a mai rulat câteva zeci de metri. A traversat bulevardul, iar apoi s-a oprit în afara șoselei. Toată scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere montate în intersecție.

„Un bărbat a condus o ambulanță privată pe strada Arieș din municipiul Timișoara, iar la intersecția cu bulevardul Liviu Rebreanu a intrat în coliziune cu un autotren,care circula regulamentar, condus de către un bărbat, în vârstă de 46 de ani. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului ambulanței private”, transmit polițiștii timișeni.

Polițiștii au deschis acum, conform procedurii, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

8 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Nu contează says:

    Domnul de șofer-bou de pe ambulanță este vinovat. Semnalele luminoase nu-i mergeau, probabil nici cele acustice.

    • Max says:

      Si daca mergeau, legislatia zice clar ca vehiculele cu girofare/sirena au prioritate (adica pot trece si pe rosu si merge pe contrasens), dar in caz de accident ei sunt cei vinovati. Si daca calca pe trecerea de pietoni un pieton care traverseaza pe verde, soferul ambulantei este de vina, chiar daca are “prioritate”.

      • aaas says:

        astia cu ambulantele private nu au drepturi defel, stai linistit nu te mai caca pe matale

        • jack says:

          esti idiot legea nu specifica de ce entitate apartin ambulantele orice ambulanta trebuie omologata si autorizata au aceleasi drepturi!

      • Falconeti says:

        MAX… 100% nu ai permis… Înseamnă că dacă tu ai avea permis când ai vedea mașina de politie ai trage pe dreapta.. CITEȘTE LEGISLAȚIA ȘI O SA VEZI CÂTE REGULI DE CIRCULAȚI O ÎNCĂLCAT ALA CU AMBULANTA..

  2. jicu says:

    esti idiot legea nu specifica de ce entitate apartin ambulantele orice ambulanta trebuie omologata si autorizata au aceleasi drepturi!

  3. anonim says:

    😂😂😂😂 Ambulanta lovita de un TIR ??? …. serios ???? din ce se vede pe filmare , idiotul de pe ambulanta a lovit TIR ul , cat de carutas trebuie sa fii ca sa faci o asemenea gafa ? …. te arunci in intersectie ca prostul ca vezi doamne , ai sirene si girofar si te bagi sub camion ? ….am vaga impresie ca unii soferi de pe ambulante nici de carutasi nu sunt buni

    • Jack spintecatoru says:

      O fi ok ce spui tu dar nici ala cu camionul nu avea 30 km la ora cum zice legea pt ca e camion su are cu 10 km la ira mai putin in dreptul trecerulor de pietoni

  4. Local

    Covid Arad: 48 de cazuri noi și un deces
    În municipiu sunt raportate 538 de cazuri active, confirmate în ultimele 14 zile. 1

    Local

    Au furat o autoutilitară din Vinga și au plecat la plimbare. Au fost prinși de jandarmi la „Boul Roșu”
    Autoutilitara fusese furată din curtea unei rude a unuia dintre hoți, fără ca aceasta să știe, fiind plecată în străinătate. Autovehiculul nu era înmatriculat, iar cel care l-a condus nu avea permis auto și se afla sub influența băuturilor alcoolice.

    Mapamond

    Un român a fost prima persoană amendată la Roma pentru lipsa certificatului verde obligatoriu
    Prima amendă dată la Roma pentru lipsa certificatului verde obligatoriu în mijloacele de transport a fost dată unui român. Bărbatul de 50 de ani a fost prins într-un autobuz fără permisul verde şi a spus că intenţiona să se vaccineze. 2

    Local

    Spitalul Județean are un nou director medical, după demisia Lenuței Timiș
    Cătălin Hreniuc, șeful secției de neurologie, îi urmează acesteia în funcție. Numirea s-a făcut pentru șase luni.

    Local

    Control pe colectarea deșeurilor nepericuloase în Arad. Au fost găsite 86 kg de baterii uzate ce conțin plumb
    De asemenea, la societatea comercială la care a fost efectuat controlul în urma căruia au fost găsite 86 kg de baterii uzate, se ardeau cabluri electrice. 

    ARADON Sport local

    Haţegan, delegare de top în Champions League!

    ARADON Sport local

    Fotbal – Liga 3, etapa 15
    Rezultate: CSC Dumbrăviţa – Lunca Teuz Cermei 1-0, Progresul Pecica – CSC Ghiroda 0-3, Avântul Periam – Şoimii Lipova 1-2, Frontiera Curtici – Pobeda Star Bîşnov 1-2, Crişul Chişineu Criş – a stat.

    ARADON Sport local

    Șoimii Șimand și-a consolidat locul secund după turneul doi
    Formația arădeană a câștigat două meciuri și a pierdut la două goluri cu liderul neînvins.

    Local

    Cel de-al doilea tânăr bănuit de comiterea crimei de la Șagu, prins de polițiști
    Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că duminică seara, polițiștii l-au depistat pe raza localității Gelu, județul Timiș, pe bărbatul de 29 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de omor. 1

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.