Liga Profesionistă de Fotbal și reprezentanții deținătorilor drepturilor TV au stabilit programul meciurilor din runda cu numărul 7 din play-off/out-ul Superligii.
UTA a fost trimisă să joace luni, de la ora 17.30, la Arad, cu Petrolul.
Asta înseamnă că toți cei care au liber în mini-vacanța de 1 mai pot să-și ducă la bun sfârșit petrecerea, iar apoi – lunea – sunt invitați la stadion, pentru a-și susține echipa favorită.
Iată programul complet:
Vineri, 2 mai
Ora 17.30 Politehnica Iași – Sepsi OSK
Ora 20.30 Universitatea Craiova – FC Rapid
Sâmbătă, 3 mai
Ora 15.00 FC Botoșani – Unirea Slobozia
Ora 17.30 Farul Constanța – Gloria Buzău
Ora 20.30 CFR Cluj – Universitatea Cluj
Duminică, 4 mai
Ora 20.45 Oțelul Galați – Hermannstadt
Luni, 5 mai
Ora 17.30 UTA – Petrolul Ploiești
Ora 20.30 FCSB – Dinamo
Până atunci, însă, elevii antrenați de Mircea Rednic au de trecută două „hop-uri” importante. Mâine, pe Arena „Francisc Neuman”, de la ora 20.00, contra celor de la Sepsi OSK, dar și sâmbătă, 26 aprile, de la ora 17.00, la Sibiu, cu Hermannstadt.
Citiți principiile noastre de moderare aici!