Mai puţin de o lună de zile ne desparte până la startul ediţiei 2025-2026 din Superligă, iar clubul UTA a demarat „operaţiunea abonamentul”. Un loc pe arena „Francisc Neuman” costă la fel ca sezonul trecut, cu diferenţa că vechii abonaţi nu mai beneficiază de 20% reducere, ţinând cont de creşterea costurilor cu produsele și serviciile. Dacă fotoliile VIP s-au ieftin, preţul biletelor la anumite jocuri vor suferi modificări în sus. Faţă de: 80 de lei – Tribuna I „Coco Dumitrescu”), 60 de lei – Tribuna II „Gioni Brosovszky” și 40 de lei – „Peluza Iosif Petschovsky” și Peluza Sud.
Anunţul clubului
Puține săptămâni au mai rămas până la startul unui nou sezon din fotbalul românesc. Până atunci, clubul UTA dă startul reînnoirii abonamentelor pentru ediția 2025-2026! Începând de luni, 16 iunie, până pe 27 iunie (ora 18), cei mai fideli suporteri utiști au posibilitatea de a reînnoi cardurile de acces la meciuri.
Fizic, ele pot fi plătite la arena „Francisc Neuman” după următorul program: Luni, între orele 11-18; Marți, între 11-18; Miercuri, între 11-15; Joi, între 11-18 şi Vineri, între 11-18.
Există posibilitatea și de a face plata online a reînnoirii cu adresa de email înregistrată în baza noastră de date. Odată realizată plata online, cardul de abonat va fi activat automat și valabil pentru noul sezon. Abonații vor primi pe adresa de email înregistrată link-ul necesar pentru reînnoirea online (valabil 48 de ore de la primire).
Copiii cu vârste între 4 – 13 ani au o reducere de 50%. De reținut că cei care au împlinit 14 ani nu mai intră în categorie și vor trebui să-și schimbe, fizic, cardul cu unul de adult.
Prețurile sunt următoarele: Tribuna I „Coco Dumitrescu” – 1000 de lei; Tribuna II „Gioni Brosovszky” – 750 de lei; Peluza „Iosif Petschovsky” și Peluza Sud – 500 de lei; VIP exterior – 10.000 de lei şi VIP interior – 5.000 de lei.
Costul biletelor pentru anumite confruntări din sezonul 2025-2026 din SuperLigă vor suferi modificări față de ediția recent încheiată. Abonații vor avea, în continuare, o reducere de 10% pentru achiziția produselor de la FanShop-ul UTA-ei de la stadion.