aradon.ro Web analytics



UTA și blestemul barelor

De Leo Sfâra
Reactualizat la:

UTA și blestemul barelor

Reactualizat la:
Arădenii au ratat ocazii incredibile, au lovit și bara, dar de câștigat au făcut-o argeșenii.
Scris de Leo Sfâra - Arădenii au ratat ocazii incredibile, au lovit și bara, dar de câștigat au făcut-o argeșenii.

ARAD. Pe un teren alunecos, care ne-a adus, din nou, aminte de cum s-a construit totul la acest stadion, UTA și FC Argeș au evoluat în fața a doar 3000 de spectatori, surprinzător de puțini față de ceea ce ne așteptam.

Primul șut pe poartă a venit în minutul 12, când Ubbink a tras de la vreo 22 de metri, dar destul de slab și Greab a prins.

Ocazie imensă pentru UTA în min. 20: Dangubic a fost lansat în careu, a așezat pentru Ubbink, la zece metri de poartă, a șutat, Greab a parat miraculos, minge a ajuns în careul mic, la Miculescu, dar acesta – incomodat – nu a putut trimite în plasă! UTA a continuat să dețină controlul, iar în min. 27, Dangubic nu a reușit să ajungă mingea lobată de Ubbink, în fața careului mic.

Arădenii au mai intrat periculos în careul oaspeților, dar Latovlevici a barat traseul unei mingi pe care scria gol, la șutul lui Ubbink, după care Miculescu a trimis în fața porții dar Dos Santos a respins din careul mic.

Argeșenii au început mai bine repriza secundă, dar tot UTA avut prima mare ocazie. Era minutul 58, când Miculescu a primit o minge în fața careului mare, a preluat, l-a driblat pe portarul Greab, a tras, dar Dos Santos a scos mingea din fața porții. Apoi, imediat, Erico a trimis în portar, din careul mic.

Dangubic (foto) a zguduit bara, în min. 64, pentru ca peste patru minute atacantul croat să mai tragă o dată periculos, dar Greab a respins. Culmea, în min. 69, același Dangubic a nimerit, din nou, bara, cu un șut din afara careului.

Ratare uluitoare și în min. 73, când Erico, de la jumătate de metru, nu a putut să introducă mingea în plasă.

Toate ocaziile s-au răzbunat în minutul 80, când Latovlevici a centrat din corner, iar Dos Santos a trimis cu capul, cu boltă, peste un Balauru prost plasat, mingea a lovit bara, la colțul lung, apoi a intrat în plasă: 0-1!

Până la final, UTA nu a mai reușit nimic, iar FC Argeș a plecat acasă cu toate punctele, total nemeritat.

UTA – FC Argeș 0-1 (0-0)

Stadion „Francisc Neuman”, teren alunecos, timp răcoros, spectatori 3000. A marcat: Dos Santos – min. 80

UTA: Balauru – Vuckevic, Erico, Medjimorec, Shlyakov – Vorobjovas, Batha (Hora) – Roger (Antal), Ubbink, Miculescu – Dangubic. FC Argeș: Greab – Tofan, Turdan, Dos Santos, Latovlevici – Meza Colli, Dumitrașcu (Viana) – Iștfan, Șerban (Honciu), Raynov – Arias (Pițian). Au arbitrat: S. Costreie (Buftea) – la centru, G. Constantinescu (București) și F. Tunyogi (Zalău) – asistenți. Obs. FRF: I. Olah (Sf. Gheorghe); LPF. M. Nemțeanu (București).

14 Comentarii

Your email address will not be published.

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Suporter1 says:

    Domnul Laszlo Balint a facut multe pentru UTA, dar cred ca a venit momentul sa lase locul altui antrenor. Sunt multe echipe care nu au condiitle din Arad si stau mult mai bine ca si noi. Cel tarziu din vara alt antrenor!

    • Tony says:

      NU balint e problema, ci ratangiii din echipa UTA ! Mai e si Balauru ca nici macar la nivelul de divizionara C nu ajunge ca nivel!

      Cand pierzi , asa ca fraierii, inseamna ca esti o echipa imatura;Punct! Deja e al doilea meci cand pierd ca fraierii..

  2. Cosmin says:

    Nu-i nimic! Important ca jucam bine, nu am mai avut asemenea jocuri in al doilea sezon de vreo revenire in L1 din anii 90 încoace. Vor reveni și golurile și victoriile dacă continuam așa, nu putem avea la nesfârșit atât ghinion ca și astazi sau ca și cu Chindia!
    Capul sus și mai departe! Bafta!

  3. cartonasul rosu says:

    Au mai rămas 8 ! ( pentru playoff) UTA a ieșit.
    Balint , am mai spus! Nu te mai baza atât pe popi, bazează-te pe atacanți lucizi, că altfel ajungi acolo jos pe 13 -14. Ai văzut că, imediat ce ai băgat bătrânii, nu ai mai jucat nimic?
    Apoi la corner, de ce nu a stat nici un jucător la bara a doua? Că așa UTA nu lua gol.

    • Cosmn says:

      Au rămas tot 9. Suntem in cursa, un meci câștigat și revenim. Nu s-a încheiat nimic, chiar și la preliminariile Conf. L avem șanse!

  4. Robert says:

    De obicei uta nu joaca nimic,însă azi chiar a avut un ghinion mare.Păcat de speranțele risipite,dar jocul nu a strălucit, iar Argeș nu e o echipa de nebatut. Cite odată în viața unei echipe se intimpla sa nu iasă nimic,azi a fost una din ele,însă trebuie sa fim realiști, ne prefacem ca jucam fotbal.

  5. Le are cu..... says:

    Balinte ai zis ca UTA trebuie sa joace la rezultat……dar fa odata curatenie( la iarna) si doar pe Miculescu mai retine dintre molaticii si neinspiratii din mijlocasii si atacantii aradeni !UTA e locul 6 ???( a cazut pe 9… iar la final poate prindem locul 12,dar sigur toate echipele unde UTA a castigat puncte vin acum (cum zicea Prepelita)sa-si recupereze punctele pierdute….Notati ca-n retur vine Dinamo la Arad si precis castiga cu neputinta noastra !,iar in campionatul viitor de mai sunt mentinutii ratangii,precis UTA v-a fi precum Cliceniul !!!!Meszare i-a masuri ca Balint doar aberatii declara…..RUSINE UTA ca jucati ca o echipa din coada ligii a 2-a….!

  6. saru'mana says:

    dedic aceasta victorie fratelui Vlad S si fratelui Tudor C, Forta Argesul

  7. un suporter dezamagit says:

    daca nici chindiei nici argesului nu le.marci gol, UTA e echipa de pluton in cel mai bun caz.
    nu avem echipa valoroasa, asta e purul adevar.
    nu stiu ce ar mai trebui, dar cred ca dupa meciul asta ne luam la.revedere si de la playoff si de la sustinerea multor suporteri.
    eu unul nu mai girez din timpul meu ca sa urmaresc niste penibili.

  8. Ady says:

    Scurt….domnul Leo..3000 de spectatori pt ca e 30% acces aprobat….cred ca au fost mai multi…In schimb nu mai merg la meci cat e Balint antrenor….la pauza i-am zis sa ii puna sa alerge si sa puna piciorul… a zis sa plec de acolo …ca de aia am platit bilet sa ia el salariu…si a facut 2 schimbari…ca el nu are voie 5….mizerabili….

  9. Peronescu says:

    Meszare si Balinte de jucam o saptamana acest meci cu FCArges,tot nu dadeam gol si uite la Greab ca e intradevar portar,nu ca micutul Iacob…si de puteti luati pe inaltul Micle rezerva la U Cj si antrenat bine…ca e mult peste ce avem in prezent ! Balinte o sa mai patesti asemenea rezultate pe FN……si mai bine i-ati pe dragii tai atacanti si pleaca la Tampa Kindis BV,ca acolo poate faci fata ori ajutor la Calin Moldovan….Ne faci numai zile fripte cu multi asa zisi jucatori printre care si Erico care e de groaza plus ratangii de serviciul…Ne-ati facut hazna de mancare Balinte………!Ce zici de jucam baraj pentru evitarea retrogradarii..???.RUSINE..!

  10. Danezu says:

    Calmativa cu play off cu prime 8, daca ramane si anul urmator in liga 1 sa vedeti niste echipe sa spuneti sarumana

  11. Victor says:

    Teren prost! Ca sa tragi la poarta, practic, trebuie sa ramai intr-un picior. Daca piciorul de sustinere aluneca 2-3 centimetri. adio precizie. Argesul nici nu si-a pus problema sa traga la poarta. Faze fixe si cu capul! Atat!

  12. fault says:

    Nu uitați fraților ! Antrenorul nu joacă. El pregătește jucătorii , echipa ! Și pe teren intră doar echipa care joacă … cum joacă. Iar în situațiile din fața porții decide VALOAREA jucătorului. Nu antrenorul, nu Meszar, nu paznicul de noapte. Noi așa jucători avem.
    Ps. Despre valoarea actuală a fotbaliatorlor de la UTA … câți dintre ei au oferte de la alte cluburi ? Chiar din eșaloane inferioare ?

  13. ARADON Sport local

    Urmează faza a doua în Liga 5
    ARAD. A fost şi ultima rundă a sezonului regular în cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5. Cunoaştem echipele calificate în play-off, care vor lupta pentru promovarea în elită, cu jocuri tur-retur, dar şi pe cele din play-out, care vor disputa încă un tur.

    Local

    Expoziţie documentară, de Bicentenarul Teologic
    Despre istoria învățământului teologic ortodox arădean, în formele sale de Institut și Academie.

    UT Arad

    Ilie Poenaru are ambiţii mari la UTA!
    Noul tehnician al UTA-ei a vorbit despre un loc în primele şase echipe din Liga 1. 1

    Local

     Pe mâna cui lăsăm Spitalul Județean? Video candidați!
    Cei patru candidați la șefia Spitalului Județean Arad și-au prezentat cum au știut mai bine proiectele de management.Nu fără show și fără acuze.

    România

    Alertă cu bombă la centrul comercial Bega din Timișoara
    Alertă, luni seară, în zona centrală a Timișoarei. Polițiștii și pompierii au evacuat centrul comercial Bega după ce un individ a sunat la 112 și a anunțat că în zona etajului al doilea ar fi plasată o bombă.

    Local

    12 premii I la Concursul Internaţional de Matematică şi Informatică "Caius Iacob"
    ARAD. Facultatea de Ştiinţe Exacte a Universităţii "Aurel Vlaicu” din Arad a premiat câștigătorii celei de a XII-a ediții a Concursului Internaţional de Matematică şi Informatică "Caius Iacob". La festivitate au participat din partea ISJ Arad, prof. Popa Alexandru, inspector școlar pentru matematică, cadre didactice ale Facultății de Științe Exacte, conducerea UAV.

    Local

    96 de câini salvați de Poliția Animalelor, la Gurba
    Câinii erau ținuți într-o casă, dar și în curtea locuinței, Poliția Animalelor fiind sesizată cu privire la situația de la Gurba. Cea care a „adunat” cei 96 de câini în imobil și în curtea acestuia locuiește în municipiu, potrivit informațiilor pe care le deținem, însă a venit de îndată la fața locului. Nu este pentru prima dată când femeia procedează în acest mod: adună câini în curțile unor imobile sau în imobile, crezând că îi poate îngriji. Și nu este pentru prima dată când Poliția Animalelor intervine în ceea ce o privește.

    Local

    A fost reziliat contractul pentru deşeurile din Zona 5
    Decizia s-a luat luni, prin vot, de Adunarea Generală a Asociaților a „ADI Deșeuri”.

    ARADON Sport local

    Atletico Arad luptă pentru cununa cu lauri la U15
    CRAIOVA. De câteva minute, delegația celor de la Atletico Arad a ajuns la Craiova, acolo unde marți și miercuri are lor turneul final al Ligii Elitelor U15. Antrenorii Adrian Petruț și Viorel Erdei au la dispoziție un lot de 22 de jucători, iar în această după-amiază vor efectua un antrenament de dezmorțire.

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.