Ionel Bulbuc (PNL): Primăria reabilitează clădirea Teatrului Clasic “Ioan Slavici”

De Simion Todoca
6Comentarii
Ionel Bulbuc (PNL): Primăria reabilitează clădirea Teatrului Clasic “Ioan Slavici”
© Ionel Bulbuc Foto: JA
În ședința Consiliului Local Municipal de marți a fost aprobat punctul 11 pe ordinea de zi, privind proiectul tehnic al obiectivului de investiție Reabilitarea clădirii Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.

„Ca om de cultură sunt foarte încântat de faptul că a fost aprobată etapa I a proiectului și anume restaurarea și reabilitarea exterioară a clădirii Teatrului. Este o investiție necesară care scoate în evidență preocuparea administrației locale față de cultura arădeană. Această clădire, construită în stil neoclasic la sfârșitul secolului XVIII, este un simbol, o legătură cu istoria culturală a Aradului.

La fel cum s-au investit timp și fonduri pentru restaurarea Filarmonicii Arad, care în prezent este una dintre cele mai frumoase săli de concert din România, am convingerea că se va acorda o deosebită atenție și grijă reabilitării Teatrului Ioan Slavici.

Primul pas pentru modernizarea clădirii a fost făcut deja, a trecut cu succes de votul în Consiliul Local, urmează să ne apucăm de treabă pentru prima etapă a proiectului. Costul investiției va fi acoperit din fonduri de la bugetul local și fonduri europene” declară Ionel Bulbuc, consilier local municipal PNL și președintele Comisiei de Cultură sănătate, învăţământ, familie, muncă, protecţie socială, copii, culte, tineret şi sport.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor