Cele 13 finaliste Miss Arad 2026 au intrat în etapa de pregătire pentru finala care va avea loc în 3 septembrie, la Vechiul Cazinou din Arad. Pe parcursul lunii august, concurentele participă la repetiții, antrenamente, pregătire scenică și activități de dezvoltare personală, iar biletele pentru eveniment, cu o componentă caritabilă, au fost deja puse în vânzare.
Local
Proiectul tehnic de execuție pentru amenajarea Parcului Aurel Vlaicu a fost aprobat joi, 3 septembrie, de Consiliul Local Municipal Arad, cu doar câteva ore înainte de termenul-limită pentru depunerea proiectului în vederea obținerii finanțării europene.
Local
Un autoturism înmatriculat în Italia, evaluat la aproximativ 60.000 de euro și căutat pentru confiscare de autoritățile italiene, a fost descoperit de polițiștii de frontieră arădeni pe autostrada A1 Deva–Nădlac. La volan se afla un cetățean român de 38 de ani.
Local
Este vorba despre brânza brie comercializată de către lanțul Metro și provenită de la Sasu Paturages Comtois.
Local
Primăria Comunei Vladimirescu a pregătit propriile reguli pentru jocurile de noroc: maximum 12 locații în 2026, o taxă anuală de 1.000 de lei pentru fiecare metru pătrat și o distanță de cel puțin 300 de metri față de unitățile de învățământ. Proiectul a fost aprobat în ședința Consiliului Local desfășurată în ultima săptămână a lunii august.
2
Advertorial
Unele cafenele te fac să mai comanzi o cafea și să rămâi încă o oră, chiar dacă inițial ai intrat doar pentru o pauză scurtă. Atmosfera plăcută apare dintr-o combinație atent construită de lumină, acustică, temperatură, mobilier și detalii vizuale.
Mapamond
Două persoane au fost ucise și alte câteva, inclusiv trei polițiști, au fost rănite în timpul unor schimburi de focuri în centrul orașului Minneapolis, iar suspectul a decedat de asemenea, a anunțat poliția din această mare metropolă din statul Minnesota (nordul SUA), relatează AFP.
UT Arad
Rapid îl trimite pe jucător la UTA, arădenii mai având și alte tentative de a-l aduce la Arad.
1
ARADON Sport local
Aradul are trei sportivi în competiţie: junioara Sara Buda şi seniorii Melissa Fărcuţa şi Vlăduţ Popa.
UT Arad
Arădenii au câștigat meciul de la Lupeni, cu Minerul și e primul lider în Grupa A.