ARAD. Nici în cele mai negre vise nu ne imaginam o echipă mai slabă decât cea încropită în acest sezon de Ovidiu Şerban. Dintr-o echipă respectabilă în sportul cu balonul oval, am ajuns să ne bucurăm când înscriem un eseu. Unul, la cinci etape.
ARAD - Elevii lui Ovidiu Şerban au intrat în play-off-ul campionatului după ce au depăşit echipa CSM Bucureşti cu 18-9.
DGASPC vrea ca, prin PNRR, să construiască un centru de zi pentru persoane cu dizabilităţi în oraşul de pe Crişul Alb.
ARAD. Compania de Apă Arad anunță că, joi, 2.05.2024, activitatea cu publicul în cadrul Companiei de Apă Arad va fi suspendată, pentru implementarea unei noi soluții tehnice.
Iustin Cionca, preşedintele CJA, şi Sorin Maxim, directorul ADR Vest, au semnat contractul de finanţare pentru drumurile din nordul judeţului.
Arădenii sunt invitați să se bucure de natură în aria protejată, însă sunt avertizați că îi așteaptă sancțiuni în cazul în care nu vor aduna în urma lor.
În Noaptea de Înviere, aceștia de vor afla cu autospeciale de stingere în zona lăcașurilor de cult din municipiul, unde an de an participă un număr mare de credincioși.
Un spectacol dedicat Europei va avea loc joi, 9 mai, pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Arad.
În județul Arad funcționează 20 centre de permanență – 8 în municipiu și 12 în județ.
Edilul promite inițierea unui dialog cu reprezentanții asociațiilor persoanelor cu dizabilități din Arad, înainte de aplicarea celor mai recente modificări decise în CLM.
4