Anul acesta, primele opriri din cadrul evenimentului Caravana tradițiilor de iarnă, organizat de Consiliul Județean Arad prin Centrul Cultural Județean, vor fi la Chesinț, Slatina de Criș și Hășmaș. Pe 8 decembrie, Căminul Cultural din Chesinț, comuna Zăbrani, va găzdui începând cu ora 18 un spectacol de colinde și cântece de Crăciun oferit de Dubașii de la Săvârșin, grupurile de colindători „Lioara” și „Crișana” din Arad, grupul de colindători „Rapsozii Zărandului” din Arad, condus de Petrică Pașca și ansamblul de dansuri populare din Chesinț. Evenimentul va fi moderat de Alina Bucatoș.
Pe 9 decembrie, colindătorii se mută la Slatina de Criș, în căminul cultural, de la aceeași oră. Vor colinda cei de la „Lioara” și „Crișana”, Rapsozii Zărandului, cu soliștii Alexandru Pop, Maria Farcaș și Cosmina Brădean, alături de ansamblurile „Slatioara” și „Aldeșteana”. Evenimentul va fi moderat de Cosmina Brădean.
A treia oprire a caravanei va fi tot pe 9 decembrie, tot de la ora 18, la Căminul Cultural din Hășmaș. Aici vor colinda grupul de colindători „Sânzienele și Feciorii dubași” din Arad, Gabi Bârsăuan și formația și Ansamblul de dansuri populare „Codrenii Hășmașului”, din Hășmaș. De moderarea evenimentului se va ocupa Nicoleta Pavel.
Citiți principiile noastre de moderare aici!