Întâmplarea nefericită s-a petrecut lângă staţia de tramvai de la Maranata, pe sensul de mers spre Podgoria şi a reuşit să ducă şi la blocarea circulaţiei tramvaielor, în condiţiile în care una dintre maşini a ajuns, avariată, pe liniile de tramvai. Martorii spun că a fost o problemă de acordare de prioritate… Cert este că la faţa locului primii au ajuns poliţiştii locali care au dirijat circulaţia îngreunată de incident, iar mai apoi cei rutieri şi SMURD-ul, care l-a transportat pe un tânăr de aproximativ 20 de ani la spital, şoferul uneia dintre maşini, care acuza dureri de spate şi gât. Când vom avea mai multe detalii, vorm reveni cu povestea incidentului rutier de la Maranata.
S-au tamponat zdravăn la Maranata
S-au tamponat zdravăn la Maranata
Miercuri, ora 16.30. O întoarcere spre casă de la serviciu, cel mai probabil, s-a soldat cu o tamponare serioasă şi avarierea a două autoturisme - un Peugeot şi un VW Polo.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
1
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
1
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
1
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Local
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Local
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
Local
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!