Cei doi de 32, respectiv 23 de ani, au fost depistați de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Curtici în urma controlului. „În data de 13 iunie, în jurul orei 02.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Curtici, judeţul Arad, pe sensul de ieşire din ţară, într-un tren de marfă încărcat cu autoturisme, care circula pe relaţia România – Austria, poliţiştii de frontieră au descoperit două persoane de sex masculin ascunse pe platforma unuia dintre vagoane. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări, unde, în urma verificărilor preliminare, s-a stabilit că sunt cetăţeni din Maroc şi Siria, în vârstă de 32, respectiv 23 de ani, și intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei. În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Un sirian si un marocan ascunşi pe platforma unui tren, la Curtici
Un sirian si un marocan ascunşi pe platforma unui tren, la Curtici
CURTICI. Un sirian și un marocan au încercat să iasă din țară pe la frontiera Curtici, ascunși pe platforma unui tren de marfă încărcat cu autoturisme care circula pe ruta România - Austria.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
7
Local
Un bărbat cunoscut ca având afecţiuni psihice a dispărut din ambulatoriul spitalului arădean luni, fiind descoperit marţi de poliţişti în zona oraşului Făget.
Local
În perioada 14-17 mai, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul I.P.J Arad au demarat proiectul inițiat la nivel național, de Direcția Siguranță Școlară, denumit „Săptămâna Școală în Siguranță”.
Ştiri sportive
Naţionala Ungariei este prima care a anunţat lotul pentru EURO 2024, Dominik Szoboszlai, fotbalistul lui Liverpool, fiind cel mai cunoscut nume din lotul de 26 de jucători dezvăluit marţi de selecţionerul italian Marco Rossi, transmite presa internaţională.
Mapamond
Preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, şi-a manifestat marţi sprijinul faţă de Donald Trump, venind la procesul penal împotriva acestuia, ce se desfăşoară la un tribunal din New York, unde Johnson a acuzat tabăra adversă a democraţilor preşedintelui Joe Biden că folosește politic justiţia contra candidatului republican la preşedinţie, transmite AFP.
Local
Nădlacul se pregăteşte de sărbătoare. Sâmbătă, 18 mai, parcul mare al oraşului va găzdui Festivalul Cârnatului Proaspăt.
Citiți principiile noastre de moderare aici!