„Poliţiştii au depistat pe strada Constantin Brâncoveanu un bărbat de 44 de ani şi o femeie de 43 de ani, ambii din judeţul Călăraşi, în timp ce deţineau ilicit, în mai multe pungi din plastic 19.800 de ţigarete marca Rothmans, timbrate necorespunzător cu timbru de Republica Ucraina, ţigarete pe care cei doi ar fi intenţionat să le transporte în Germania”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. Potrivit acestora, pe numele celor doi fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, întreaga cantitate de ţigări fiind reţinută în vederea continuării cercetărilor.
19.800 de ţigarete ce trebuiau să ajungă în Germania, confiscate la Arad
19.800 de ţigarete ce trebuiau să ajungă în Germania, confiscate la Arad
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au descoperit două persoane care deţineau ilegal 19.800 de ţigarete timbrate necorespunzător. Ţigările urmau să ajungă în Germania.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
Micuții elevi ai Liceului Teologic Penticostal Arad, coordonați de prof. Daniel Lazăr, și-au demonstrat talentul și ambiția la Cupa „Moș Crăciun" la fotbal, prima lor competiție.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că Rusia se pregătește să poarte un nou „an de război” în Ucraina în 2026, după ce omologul său rus Vladimir Putin a declarat că obiectivele Moscovei în această țară vor fi „fără îndoială atinse”, relatează AFP.
Evenimente
ARAD. Târgul de Crăciun de la Castelul Săvârșin își deschide porțile anul acesta în zilele de vineri, 19 decembrie, sâmbătă, 20 decembrie, și duminică, 21 decembrie.
Local
În microbuz se aflau două persoane, care au reușit să iasă singure. Microbuzul a ars în proporție de 50%.
România
Președintele Nicușor Dan a fost primit, miercuri, de Regele Charles al III-lea.
România
Coaliția de guvernare, reunită miercuri la Palatul Victoria, a anunțat că a ajuns la un acord în privința creșterii salariului minim la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026.
Local
Pentru că nu şi-au îngrijit imobilele în care locuiesc, proprietarii acestora vor plăti impozite mai mari de anul viitor.
Local
Un accident rutier grav, soldat cu decesul unei persoane, s-a produs miercuri după-amiază, în jurul orei 18:00, în localitatea Călugăreni. În eveniment au fost implicate două autoturisme.
Citiți principiile noastre de moderare aici!