Din nefericire pentru el, poliţiştii tot au reușit să îl găsească. Povestea începe în data de 10 octombrie, la ora 8:00, când la frontiera Nădlac s-a prezentat Adrian Cosmin S., de 34 de ani, din județul Timiș, care conducea un microbuz. În acest autovehicul mai călătoreau alte opt persoane, respectiv cinci femei și trei bărbați, toți din județele Teleorman și Constanța. „Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră arădeni au mai descoperit o persoană de sex masculin acoperită cu o pătură, ascunsă sub un pat improvizat în partea din spate a microbuzului. Oamenii legii au demarat cercetările, ocazie cu care s-a stabilit că persoana în cauză se numeşte Marius Claudiu M., are 19 ani și este din județul Giurgiu”, ne anunță reprezentanții Poliției de Frontieră. Tânărul a spus că nu deținea documente de identitate și că dorea cu orice preț să ajungă în Germania, la muncă. Pe numele acestuia i-a fost întocmit dosar penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar celelalte nouă persoane implicate să fie cercetate pentru complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
A avut noua complici la frontiera
NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră a depistat un tânăr care dorea să iasă ilegal din țară și să ajungă în Germania. Iar, pentru a nu fi descoperit la control, tânărul a avut nouă complici.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 18-12-2025 sunt următoarele:
România
Rapperul american Wiz Khalifa a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel Constanța la o pedeapsă de 9 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, după ce în iulie 2024 și-a aprins o țigară cu canabis pe scenă, în timp ce susținea un concert la Festivalul „Beach, Please!” de la Costinești.
ARADON Sport local
ARAD. Clubul Sportiv Municipal Arad încheie anul 2025 cu rezultate și performanțe notabile. Ierarhia celor mai valoroşi 10 sportivi a fost întocmită în baza punctajului obținut în competițiile oficiale naționale și internaționale.
Local
Conducerea filialei judeţene de Cruce Roşie a făcut bilanţul pe 2025 şi le-a mulţumit voluntarilor.
Local
Magia Crăciunului a prins viață alături de copiii din centrele sociale din municipiul Arad.
Evenimente
Recitalurile ceor trei artişti sunt programate în cadrul Târgului de Crăciun de pe Domeniul Regal.
2
Local
Publicul este invitat pe 19 și 20 decembrie să descopere Grăniceriul „îmbrăcat” în mii de lumini și să trăiască magia sărbătorilor de iarnă, în mediul rural.
Local
Tradiția gastronomică a Aradului cere instrumente pe măsură în bucătărie. De la preparatele tradiționale bănățene până la rețetele moderne din restaurante, un cuțit bun face diferența vizibilă în rezultatul final. Bucătarii arădeni, fie că lucrează acasă sau în localurile din centrul istoric, știu că lama potrivită transformă gătitul într-o plăcere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!