Adrian Cioroianu, din nou la Arad

De Diana Dutu
Adrian Cioroianu şi Lia Faur, cu ocazia unei alte lansări la Arad FOTO: D.D.
Adrian Cioroianu şi Lia Faur, cu ocazia unei alte lansări la Arad FOTO: D.D.
Viitorul ambasador al României pe lângă UNESCO îşi lansează la Arad cea mai recentă carte, „Maria a României. Regina care a iubit viaţa şi patria”.

Arădenii iubitori de istorie sau admiratori ai lui Adrian Cioroianu – viitor ambasador al României pe lângă UNESCO – sunt aşteptaţi, joi 25 iunie, începând de la ora 18.00, în Aula Ștefan Cicio-Pop a Universității de Vest „Vasile Goldiș” (B-dul. Revoluției nr.94-96). Aici va avea loc evenimentul de lansare a cărţii „Maria a României. Regina care a iubit viaţa şi patria”, în prezenţa autorilor: Adrian Cioroianu şi Mihaela Simina. Prezintă dr.Simona Stiger, moderator Lia Faur (scriior și conferenţiar universitar). Lansarea de carte este inclusă în cadrul programului „Ziua Iei la Universitate” și cuprinde o sesiune de autografe.

Volumul „Maria a României. Regina care a iubitviaţa şi patria” este primul titlu din noua colecţie de la Curtea Veche Publishing, „Regii şi reginele noastre”, ce cuprinde cărţi destinate copiilor despre figurile importante ale regalităţii româneşti.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase