Aradeni la Europenele de dodgeball

De Dan Lazar
1Comentariu
Aradeni la Europenele de dodgeball
CHESTER. Asociaţia Română de DodgeBall Arad a avut 8 reprezentanți în naționala României, care s-a clasat pe locul 10 la Europenele acestei noi discipline sportive din Anglia.

Opt arădeni, Daniel Nedelcu, Andrija Pava, Ionuț Băieș, Alex Cojocaru, Paul Ungur, Iulian Romînașu, Leonard Olariu și Ruben Galiș, au făcut parte din naționala de dodgeball a României, care a participat la Campionatele Europenele din acest an, unde au jucat pentru locurile 9-10, cu Suedia, cedând cu scorul de 4-6. În celelalte jocuri din Chester (Anglia), tricolorii au pierdut cu scorurile de: 2-8 cu Austria, 2-8 cu Țara Galilor, 4-6 cu Suedia și 0-10 cu Anglia (echipă care a câștigat titlul european) și 0-6 cu Irlanda. În 2014 este rândul României să organizeze Campionatul European, iar oraşul nostru este, normal, în „pole position”.

 

Ce este dodgeballul?

Dodgeball este un sport ce poate fi practicat la orice vârstă, în care jucătorii unei echipe încearcă să lovească adversarii cu mingi speciale, pentru a-i scote din joc. Între altele, implică multă mişcare şi încurajează munca în echipă. Dodgeball-ul a fost popularizat şi în urma filmului „Dodgeball: A True Underdog Story”.

Taguri: , , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor