ARAD. Un tânăr de 25 de ani, din Arad, aflat sub influența băuturilor alcoolice, s-a urcat la volanului unui autoturism marca Renault și a lovit trei mașini parcate pe strada Constantin Brâncoveanu din municipiu. Polițiștii rutieri l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etiloest, rezultând o valoare de 1,45 mg./l. alcool pur în aerul expirat. „Conform procedurii, în cauză a fost dispusă recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au precizat reprezentanții IPJ Arad. Potrivit acestora, pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influenţa alcoolului.
A condus beat si a lovit trei masini
A condus băut și a lovit trei autoturisme parcate pe strada Constantin Brâncoveanu. Șoferul s-a ales cu dosar penal.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
Local
DGASPC vrea ca, prin PNRR, să construiască un centru de zi pentru persoane cu dizabilităţi în oraşul de pe Crişul Alb.
Local
ARAD. Compania de Apă Arad anunță că, joi, 2.05.2024, activitatea cu publicul în cadrul Companiei de Apă Arad va fi suspendată, pentru implementarea unei noi soluții tehnice.
Local
Iustin Cionca, preşedintele CJA, şi Sorin Maxim, directorul ADR Vest, au semnat contractul de finanţare pentru drumurile din nordul judeţului.
Local
Arădenii sunt invitați să se bucure de natură în aria protejată, însă sunt avertizați că îi așteaptă sancțiuni în cazul în care nu vor aduna în urma lor.
Local
În Noaptea de Înviere, aceștia de vor afla cu autospeciale de stingere în zona lăcașurilor de cult din municipiul, unde an de an participă un număr mare de credincioși.
Evenimente
Un spectacol dedicat Europei va avea loc joi, 9 mai, pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Arad.
Local
În județul Arad funcționează 20 centre de permanență – 8 în municipiu și 12 în județ.
Local
Edilul promite inițierea unui dialog cu reprezentanții asociațiilor persoanelor cu dizabilități din Arad, înainte de aplicarea celor mai recente modificări decise în CLM.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!