„În prima zi, am fost prezent la Parlamentul Slovaciei unde m-am bucurat să aud experiența partidelor noi pro-europene la alegerile europarlamentare de acum 2 săptămâni. Cea mai interesantă poveste este cea a colegilor din Slovacia, care au reușit în decurs de 3 ani să devină principala forță politică din Slovacia. Au câștigat primăria Bratislavei când nimeni nu le dădea vreo șansă. Au susținut-o pe activista civică Zuzana Caputova, care a devenit președintele Slovaciei, iar mai apoi au câștigat cele mai multe mandate de europarlamentari. A doua zi am mers la Viena, la Neos Lab, un laborator pentru politică deschisă, un incubator de idei și proiecte, care îmbină zona civică cu cea politică. Am analizat un studiu sociologic făcut de Fundația pentru Inovare Politică din Franța despre percepția asupra guvernării democratice. Cel mai mult m-a impresionat faptul că problemele par să fie peste tot în Estul Europei aceleași: infrastructura din sănătate, lipsa autostrăzilor (cu precădere în România), corupția din sistemul administrativ, prețurile supraevaluate în achizițiile publice. Răspunsul la aceste probleme, la populism, iliberalism și politica urii este mai multă democrație, mai multă dezbatere dar și organizare, disciplină și rațiune”, a punctat Vlad Botoș, USR Arad.
Europarlamentarul Vlad Botoș a participat la Summitul partidelor noi pro-europene
Europarlamentarul Vlad Botoș a participat la Summitul partidelor noi pro-europene
Vlad Botoș, europarlamentar al Alianței 2020 USR PLUS, a participat la Summitul partidelor noi proeuropene organizat la Bratislava și Viena. La Summitul organizat de International Republican Institute (IRI) au fost reprezentate toate partidele noi proeuropene, din țări ale Uniunii Europene și nu numai, cu delegați Austria, Franța, Italia, Spania, Portugalia, Slovacia, Bulgaria, Letonia, Ucraina, Serbia, Bosnia și Herțegovina.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Donald Trump a fost găsit vinovat joi pentru toate cele 34 de capete de acuzare la procesul său penal la New York, transmite AFP.
Local
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de cod galben pentru județul Arad, valabilă până la ora 1:30.
Local
Acțiunea a fost desfășurată de Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Arad, la activitate luând parte 46 de funcționari publici din cadrul Poliției Locale.
Local
Inspectoratul General al Poliției Române a declanșat o anchetă după ce Diana Șoșoacă, candidată la primăria generală a Capitalei și la alegerile europarlamentare, s-a filmat pe motocicleta unui polițist de la Biroul Autostrăzi, care lucrează în județele Arad și Timiș.
Mapamond
Un membru din conducerea unui think tank, ale cărui idei sunt adesea transpuse în politica rusă, a sugerat Moscovei să ia în considerare efectuarea unei explozii nucleare demonstrative pentru a determina Occidentul să nu acorde Ucrainei permisiunea de a lovi teritoriul rus cu armele primite din ajutorul extern, relatează Reuters.
1
Local
Cinci tineri artiști arădeni, acompaniați de câțiva instrumentiști cu un viitor strălucit în față, promit o seară aparte în sala de concerte a Palatului Cultural, pe 8 iunie.
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 30-05-2024 sunt următoarele:
Citiți principiile noastre de moderare aici!