„În ambele cazuri, terenurile pentru care s-au aprobat cele două PUZ–uri aparţin în coproprietate celor doi primari: Jichici Iosif Mircea, respectiv Bot Valentin”, spun reprezentanții Prefecturii. Aceștia au demarat cercetări pentru a verifica legalitatea hotărârilor mai sus menționate, precum și posibilitatea existenței unui conflict de interese în care s-ar putea afla cei doi primari.
Hotarari suspecte la primariile Lipova si Siria
Prefectura Arad anunță că verifică mai multe hotărâri emise de consiliile locale din Lipova și Șiria. Potrivit instituției, două hotărâri de la Lipova, care vizează PUZ-ul unui parc fotovoltaic în localitate, și o hotărâre de la Șiria, care vorbește despre PUZ-ul pentru o zonă de servicii turism și agrement, sunt susceptibile a fi ilegale.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
Local
DGASPC vrea ca, prin PNRR, să construiască un centru de zi pentru persoane cu dizabilităţi în oraşul de pe Crişul Alb.
Local
ARAD. Compania de Apă Arad anunță că, joi, 2.05.2024, activitatea cu publicul în cadrul Companiei de Apă Arad va fi suspendată, pentru implementarea unei noi soluții tehnice.
Local
Iustin Cionca, preşedintele CJA, şi Sorin Maxim, directorul ADR Vest, au semnat contractul de finanţare pentru drumurile din nordul judeţului.
Local
Arădenii sunt invitați să se bucure de natură în aria protejată, însă sunt avertizați că îi așteaptă sancțiuni în cazul în care nu vor aduna în urma lor.
Local
În Noaptea de Înviere, aceștia de vor afla cu autospeciale de stingere în zona lăcașurilor de cult din municipiul, unde an de an participă un număr mare de credincioși.
Evenimente
Un spectacol dedicat Europei va avea loc joi, 9 mai, pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Arad.
Local
În județul Arad funcționează 20 centre de permanență – 8 în municipiu și 12 în județ.
Local
Edilul promite inițierea unui dialog cu reprezentanții asociațiilor persoanelor cu dizabilități din Arad, înainte de aplicarea celor mai recente modificări decise în CLM.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!