Mai exact, spune el, peste tot sunt aruncate băncile şi coşurile de gunoi care au fost dezafectate, pentru a face loc avionului de lemn şi tablei de şah de 5.000 de euro. „Mă întreb, având în vedere faptul că au costat o grămadă de bani, de ce sunt lăsate de izbelişte, în loc să fie folosite ? Propunerea mea, pentru cine vrea să audă, este să fie adunate, reparate cele care s-au deteriorat din cauza demontării neglijente şi montate în spaţiile verzi din oraş. Ar fi un lucru util pentru arădeni, fără niciun efort financiar”, spune Aslău.
Leontin Aslau face propuneri constructive
ARAD. Preşedintele executiv al PC Arad, Leontin Aslău, a remarcat că pe Faleza Mureşului se lucrează „într-o dezordine şi dezorganizare totală”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
Local
Decizia a fost luată de CLM. Valoarea maximă a contractului este de 224.907,92 de lei, inclusiv TVA.
Local
Rudele sale spun că ultima data când au vorbit cu el, pe data de 27 aprilie, tânărul se afla la Arad. De atunci nu mai știu nimic despre băiatul de 28 de ani.
Local
Un bărbat a plecat cu mașina după câteva pahare de alcool consumate, în timp ce alți trei șoferi au sperat sa nu de-a ochii cu oamenii legii, conducând cu permisele suspendate sau anulate.
Local
Două arădence reprezintă România la finala internaţională a concursului de frumuseţe destinat copiilor.
Local
Mai multe zone din județ sunt sub avertizare de tip cod glaben pentru următoarele ore.
Local
Hidrologii au instituit miercuri o atenţionare hidro Cod galben de viituri pe râuri din mai multe bazine hidrografice, care va fi în vigoare până joi dimineaţa.
Local
Miercuri după prânz, două tramvaie s-au ciocnit în zona UTA, pe Calea Aurel Vlaicu. Două persoane au fost rănite în urma impactului.
2
Local
Noul parc din Micălaca, zona 300, prinde tot mai multă culoare. Dacă anul trecut, imediat după finalizare, parcul nu părea foarte promițător, ieșind mai mult în evidență printr-o „pădure” de stâlpi de iluminat public dotați cu panouri solare, acum situația s-a schimbat.
2
Mapamond
Compania AstraZeneca a inițiat retragerea vaccinului său anti-Covid de pe piață, spunând că face acest lucru pentru că nu mai există cerere pentru el.
Citiți principiile noastre de moderare aici!