Din fericire, dacă putem spune aşa, boala nu s-a extins. Revenind la informarea celor de la ANSVSA, în ţara noastră există, în prezent, 1.127 de focare de pestă porcină în 298 de localităţi din 19 judeţe. Cele mai multe cazuri focare sunt în judeţul Tulcea, respectiv 574. În ceea ce priveşte Aradul, există un singur focar, într-o gospodărie, aici fiind vorba despre focarul descoperit la arădeanul care a cumpărat porci din Bihor şi i-a vândut în Timiş. În câteva săptămâni, la focarul din Arad vor fi duşi „porci santinele”, pentru a se verifica dacă virusul mai există sau a fost eliminat.
Potrivit datelor ANSVSA, în România au fost eliminaţi, până în prezent, peste 365.000 de porci din cauza pestei porcine africane. Această boală nu are antidot şi se transmite foarte rapid între animale.
Pesta porcină, în continuare în Arad
Pesta porcină, în continuare în Arad
ARAD. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor anunţă, printr-un comunicat de presă, faptul că pesta porcină africană rămâne, în continuare, confirmată în judeţul Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
Mapamond
Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă, Martin Griffiths, a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, ar fi „o tragedie fără margini”, transmite AFP.
Local
Două evenimente care tind să devină tradiţie au repus Lipova pe harta culturală a judeţului.
Local
DGASPC vrea ca, prin PNRR, să construiască un centru de zi pentru persoane cu dizabilităţi în oraşul de pe Crişul Alb.
Local
ARAD. Compania de Apă Arad anunță că, joi, 2.05.2024, activitatea cu publicul în cadrul Companiei de Apă Arad va fi suspendată, pentru implementarea unei noi soluții tehnice.
Local
Iustin Cionca, preşedintele CJA, şi Sorin Maxim, directorul ADR Vest, au semnat contractul de finanţare pentru drumurile din nordul judeţului.
Local
Arădenii sunt invitați să se bucure de natură în aria protejată, însă sunt avertizați că îi așteaptă sancțiuni în cazul în care nu vor aduna în urma lor.
Local
În Noaptea de Înviere, aceștia de vor afla cu autospeciale de stingere în zona lăcașurilor de cult din municipiul, unde an de an participă un număr mare de credincioși.
Evenimente
Un spectacol dedicat Europei va avea loc joi, 9 mai, pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Arad.
Local
În județul Arad funcționează 20 centre de permanență – 8 în municipiu și 12 în județ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!