Protestele sindicaliştilor din administraţia publică au dat roade. Cel puţin pentru o parte dintre ei. La sfârşitul lunii mai funcţionarii publici, printre care şi reprezentanţi ai primăriilor din Arad, au participat la un miting de protest în faţa Guvernului. Aceştia au cerut salarii mai mari, plângându-se de faptul că, după 15-20 de ani de vechime, oameni cu studii superioare pleacă acasă cu 1.000 de lei după o lună întreagă de muncă în primărie. Au urmat o serie de negocieri, iar Guvernul a hotărât că, dacă administraţiile publice locale îşi permit să crească salariile fără a cere bani în plus de la stat, au libertatea de a o face. Judeţul Arad se numără printre judeţele în care primarii s-au solidarizat cu angajaţii şi, după ce au primit aprobarea Direcţiei Finanţelor Publice Arad, au hotărât majorarea salariilor. Plafonul maxim până la care puteau creşte lefurile funcţionarilor din primării a fost de 12 la sută. Patru primării din judeţul nostru au ales să urce salariile angajaţilor. Potrivit informaţiilor venite dinspre Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, primăriile din Secusigiu, Şepreuş şi Zerind au mărit veniturile funcţionarilor cu 12 la sută încă din luna iulie. În luna august pe listă a apărut şi comuna Cărand. Trei dintre primăriile din judeţul nostru au anunţat deja că nu dispun de fondurile necesare pentru creşterea salariilor. La Hăşmaş, la Păuliş şi la Tauţ veniturile angajaţilor din primării vor rămâne la fel. Pentru moment, centralizarea unităţilor administrative care au crescut veniturile funcţionarilor publici nu a fost finalizată. Aşa că pe lista primăriilor care au majorat salariile angajaţilor ar mai putea apărea nume noi.
Salarii mai mari în primăriile din Arad
Sindicaliştii anunţă că şase primării din Arad au hotărât să crească salariile angajaţilor cu 12 la sută.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
Local
Două evenimente care tind să devină tradiţie au repus Lipova pe harta culturală a judeţului.
Local
DGASPC vrea ca, prin PNRR, să construiască un centru de zi pentru persoane cu dizabilităţi în oraşul de pe Crişul Alb.
Local
ARAD. Compania de Apă Arad anunță că, joi, 2.05.2024, activitatea cu publicul în cadrul Companiei de Apă Arad va fi suspendată, pentru implementarea unei noi soluții tehnice.
Local
Iustin Cionca, preşedintele CJA, şi Sorin Maxim, directorul ADR Vest, au semnat contractul de finanţare pentru drumurile din nordul judeţului.
Local
Arădenii sunt invitați să se bucure de natură în aria protejată, însă sunt avertizați că îi așteaptă sancțiuni în cazul în care nu vor aduna în urma lor.
Local
În Noaptea de Înviere, aceștia de vor afla cu autospeciale de stingere în zona lăcașurilor de cult din municipiul, unde an de an participă un număr mare de credincioși.
Evenimente
Un spectacol dedicat Europei va avea loc joi, 9 mai, pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Arad.
Local
În județul Arad funcționează 20 centre de permanență – 8 în municipiu și 12 în județ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!