Aradul, la intrunirea Aliantei Oraselor Culturale Europene

De Simona Butaru
Aradul, la intrunirea Aliantei Oraselor Culturale Europene
ARAD. Reprezentanții Primăriei Municipiului Arad au participat la Adunarea Generală a Alianței Orașelor Culturale Europene (AVEC), desfășurată la Evora (Portugalia).

Delegația Aradului (oraş membru AVEC de peste 10 ani) a fost formată din Glad Varga, consilier municipal, Dana Andreica, șef Birou activități culturale, și Ramona Crețu – consilier Birou Relații Externe.

Invitaţie

Reprezentanții Aradului au prezentat la Evora demersul de a se înscrie în competiția europeană pentru titlul de capitală culturală și au primit asigurări că vor fi sprijiniți de rețeaua culturală AVEC. Mai mult, a fost lansată invitația ca Adunarea Generală a AVEC din anul 2015 să se desfășoare în orașul Arad.

„Prezența Aradului în cadrul acestei structuri culturale constituie un punct important, dar care poate fi chiar decisiv în momentul în care vom începe elaborarea dosarului pentru depunerea candidaturii la titlul de capitală culturală europeană, conexiunile europene fiind foarte bine punctate în momentul analizei dosarului”, a declarat Glad Varga, consilier municipal.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !